de Larisa Sohorca
„De ce este important să purtăm centura de siguranță în mașină? Pentru că în natură există principiul inerției, despre care învățăm în clasa a VI-a (inerția este o proprietate a corpurilor de a-și păstra starea fie de mișcare, fie de repaus). Așadar, îmi pun centura în mașină nu pentru că așa zice cineva, ci pentru că am învățat că dacă nu o pun, risc să mă accidentez la o oprire bruscă. De ce? Pentru că intervine inerția și, chiar dacă mașina se oprește, corpul meu tinde să-și continue mișcarea”.
Într-o zi de iulie, mă pregăteam pentru un eveniment pe subiectul educației socio-emoționale. Am vrut să le dau participanților exemple despre cum poate fi aceasta aplicată în diferite moduri la clasă, la unele materii care sunt percepute, de cele mai multe ori, ca fiind tehnice. Mintea mea s-a adus imediat către Anastasia, un dascăl pasionat, dedicat și cu drag de a-i sprijini pe copii. Am sunat-o și am întrebat-o dacă îmi poate da rapid un exemplu despre modul în care explică un concept din fizică, fără să îl facă să sune plictisitor sau prea tehnic. Exemplul de mai sus e unul dintre cele patru pe care mi le-a oferit pe loc.
Anastasia Crușoveanu face parte din grupul celor cinci profesori de la Aletheea care au obținut certificarea EQ Educator de la Six Seconds. Am stat de vorbă și cu ea pentru a-i înțelege viziunea asupra programului pe care l-a parcurs și pentru a afla cum integrează elemente din sfera socio-emoțională în modul în care predă. Voi reveni la exemplul de la început pentru a sublinia de ce am ales să îl introduc aici și care este relevanța lui în această poveste.
În cadrul discuției noastre, prima întrebare pe care i-am adresat-o a fost: cum vezi tu școala astăzi?
Anastasia a ales să răspundă la această întrebare reflectând la schimbările pe care le-a sesizat de când a terminat ea școala, acum 10 ani. Mi-a spus că observă o evoluție evidentă a libertății de exprimare la elevi. Aici, pune o lumină obiectivă și identifică două direcții. Pe de o parte, spune că „elevul are spațiu să își exprime gândurile cât mai asertiv pentru un scop final bun”. În același timp, sesizează cum, în unele contexte, această libertate de exprimare poate fi manifestată greșit, copiii se poziționează uneori într-o postură superioară, justificată de ei tocmai prin acest drept asumat al libertății de exprimare. Consideră important faptul că astăzi, elevii au parte de proiecte diverse, internship-uri, acțiuni de voluntariat și tabere de dezvoltare profesională și personală. Astfel, școala de azi „este și mai mult despre elevi. Profesorii au înțeles că e important să fie ghizi, să ofere claritate, căldură, dar și fermitate.”
Pentru a urma firul întrebărilor adresate celorlalți participanți la programul EQ Educator, am fost curioasă să aflu cum vede un profesor de știinte educația socio-emoțională?
„Ca profesor de știinte, văd educația socio-emoțională ca fiind amestecul omogen dintre (1) educația emoțională care presupune înțelegerea și gestionarea emoțiilor și (2) educația socială care presupune dezvoltarea relațiilor sănătoase cu cei din jur și cu dezvoltarea empatiei.” Pe scurt, ne spune ea, „acest amestec omogen reprezintă o componentă vitală pentru ca un copil să se dezvolte armonios.”
Dar cum percepe ea procesul de învățare la elevi?
Înainte de a afla răspunsul, să revenim la începutul acestui material, unde am adus în context unul dintre exemplele simple pe care le folosește în predare, pentru a da sens informațiilor. Anastasia este acel profesor care îi ajută pe copii să nu învețe mecanic, ci să înțeleagă ce învață și să știe cum pot folosi în viața de zi cu zi ceea ce află la școală. Aplicând elemente din educația socio-emoțională, a înțeles cum să integreze elemente de actualitate în procesul de învățare, pe care le adaptează în funcție de vârsta, interesul și curiozitățile elevilor ei. Admit că am învățat din nou, de la ea de ce este important să știm despre inerție și cum se aplică acest principiu în viața de zi cu zi. Punându-mă în postura de elevă, mi-am amintit cum am învățat eu la școală despre inerție: teorie – definiții, apoi aplicații, de cele mai multe ori legate de contexte care nu se regăseau cu ușurință în imediata mea realitate.
Anastasia a înțeles că astăzi copiii își extrag mare parte din informații din mediul online. Despre procesul de învățare, ea spune: „Acesta este foarte mult realizat în mediile non-formale, copiii petrec foarte mult pe rețelele de socializare și își iau informații de acolo despre orice îi preocupă; clipuri scurte cu informație puțină, frumos colorate și captivante, texte scurte cu imagini care atrag atenția.” Știe că asta este ceea ce copiii asimilează și înmagazinează și s-a adaptat. Asistând la lecțiile ei de fizică, am văzut multe clipuri actuale în explicația reacțiilor chimice, multe analogii cu elemente cotidiene. La biologie, ea corelează relevanța diferitelor noțiuni științifice cu starea de bine a copiilor, vorbindu-le, de exemplu, despre corp – minte – suflet și despre importanța echilibrului dintre ele. Capacitatea de a rămâne conectat la contextul actual, de a fi curios în legătură cu felul în care copiii învață astăzi este marca unui profesor care practică educația socio-emoțională.
Fiecare dintre profesorii din programul EQ Educator ne-a împărtășit ce a învățat din călătoria pe care am făcut-o împreună. Răspunsul Anastasiei evidențiază importanța optimismului în procesul de învățare. Capacitatea de a exersa optimismul este extrem de importantă în educația socio-emoțională, mai ales pentru reinterpretarea efortului și pentru dobândirea de performanță academică. Vă invit să o ascultați pe Anastasia despre convingerea ei că fiecare copil poate și despre magia lui „nu încă”:
Prin această serie de interviuri cu profesorii Aletheea, mi-am dorit să evidențiez perspectiva fiecăruia dintre ei asupra importanței educației socio-emoționale. Dar, în același timp, mi-am dorit să îi sărbătorim. Anastasia este unul dintre acei profesori valoroși care își dedică toată energia pentru a-i educa pe copii și pentru a-i ajuta să se dezvolte armonios pentru a deveni adevărați „cetățeni globali”.
Bineînțeles, în finalul discuției cu ea, am vrut să știu și de ce face ceea ce face? Iar răspunsul ei a venit pe nerăsuflate:
Răspunsul ei îmi oferă încredere că în școlile din România se poate trece dincolo de simpla predare a unei materii. Prin integrarea principiilor din sfera socio-emoțională, îi putem educa pe copii. Dar asta se întâmplă doar atunci când noi, adulții – fie ca profesori, manageri de instituții sau părinți – înțelegem că totul începe cu noi. Cred că putem educa doar dacă ne păstrăm curiozitatea activă, dacă ne adaptăm permanent la nou, dacă suntem interesați să explorăm și să înțelegem felul în care învață copiii astăzi.
***
Profesor de științe pentru ciclul gimnazial și dirigintă la clasa a VIII-a, Anastasia Crușoveanu s-a alăturat echipei Aletheea în anul 2018. Chiar de la prima vizită a campusului a fost surprinsă să descopere „o școală altfel” din multe puncte de vedere.
„Încă de la început am știut că pentru a deveni profesor nu este suficient să-ți alegi o materie și să o predai. Pe lângă această alegere, este nevoie de conștientizarea responsabilității pentru fiecare elev, adaptarea la nevoile lui și preocuparea pentru învățarea motivantă și semnificativă.”, spune ea.
_________________________________________________________________
Larisa Sohorca este fondator Walnut Wisdom și facilitator pentru inteligența socio-emoțională certificat Six Seconds.
Aletheea este prima școală din România care are profesori certificați EQ Educator, așa cum anunțam într-un articol precedent, un program al organizației Six Seconds ce oferă profesorilor instrumente practice și tehnici de dezvoltare a competențelor și aptitudinilor socio-emoționale în rândul copiilor, pentru a-i sprijini să aibă mai mult succes la școală și în viață.
Dacă doriți să aflați mai multe despre felul în care integrăm educația socio-emoțională la Aletheea, vă invităm să urmăriți înregistrarea evenimentului „Educating Heart and Mind” organizat online de Six Seconds.