Am stat de vorbă cu Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), autoarea volumului „Ne-pacea informațională” (Editura Tritonic, 2024) despre rolul mediului academic, responsabilitatea părinților în educația copiilor, în special în ceea ce privește utilizarea tehnologiei, și despre importanța echilibrului dintre viața online și cea offline. D-na Bârgăoanu a fost invitata noastră la Aletheea9 – ediția septembrie 2025, într-un un dialog despre impactul tehnologiei și al rețelelor sociale asupra educației, asupra vieții elevilor, asupra încrederii sociale între grupuri de tineri și de adulți, pornind de la volumul „Superbloom” de Nicholas Carr.

Doamna profesor, cum afectează tehnologia învățarea?

Tehnologia a schimbat lumea așa încât evident că schimbă și școala, educația, învățarea, deci de la straturile personale până la straturile politice, geopolitice. Tehnologia a schimbat totul. Acum dezbaterea este foarte intensă dacă a schimbat în bine sau în rău. Eu nu mă poziționez neapărat pe aceste poziții moralizatoare, ci doar studiez foarte mult felul în care se produce această schimbare.

Ce este nou față de dezbaterea de acum 10 ani este că această pătrundere a tehnologiei în toate aspectele vieții noastre are și efecte pozitive, și efecte negative. Cred că a existat o perioadă inițială de exuberanță necritică referitoare la rolul tehnologiei, că ea produce mai mult acces la informații, mai mult acces la cunoaștere, că instrumentele participative produc democratizare și așa mai departe. Ultimele cercetări arată că aceste efecte sunt cel puțin ambigue. Adică odată cu foarte multă informație primim și foarte multă pseudo-informație, odată cu mișcările participative ajungem și la publicuri care se organizează foarte bine și care devin, mai degrabă, triburi și cred că lucrul acesta se întâmplă și în domeniul învățării: scade atenția, scade apetitul pentru lectură, pentru reflecție. Sunteți, poate, mult familiarizați cu acest ton moralizator. Vai, copiii nu mai citesc, nu mai sunt atenți! Eu fiind de acord cu aceste afirmații, nu sunt pe poziții de indignare. Adică nu mai indignez, vai, copiii nu mai citesc și începem să criticăm de dimineață și până seara, ci mai degrabă înțeleg de ce. Caut, adică, să înțeleg.

Ce observați la tinerii de astăzi în ceea ce privește utilizarea tehnologiei și felul în care ei comunică?

Tinerii sunt diferiți și au obiceiuri de atenție și de învățare diferite față de obiceiurile generației mele. De aceea le spun colegilor mei, nu mai faceți atât de mult comparația cu generația voastră, pentru că asta are doar așa un rol istoric, dacă începem să ne scriem memoriile. Dar în plan practic, evidențierea acestei diferențe nu are foarte mare efect. Deci cum sunt studenții? Cu siguranță, obiceiurile de lectură și de atenție sunt diferite. Nivelul de atenție este mai scăzut, disponibilitatea de a citi o carte între coperți este, după observațiile mele, mai mică, dar lucrurile acestea nu ar trebui transformate așa, într-un discurs moralizator, să ne certăm întotdeauna cu ei, ci presupune o adaptare din partea profesorilor.

Ce schimbări a trebuit să faceți dumneavoastră și colegii dumneavoastră în procesul de predare pentru a ajunge mai ușor la studenți?

În primul rând, s-a schimbat foarte mult pedagogia. Adică, cel puțin în universitatea în care sunt, în facultatea în care sunt, nu mai există varianta aceea de la catedră, în care cineva citește ceva, rostește un discurs academic magistral, așteptându-se ca acel discurs să aibă vreun efect. Așa încât în zona pedagogiei digitale lucrurile s-au modernizat foarte mult, de la prezentările cu suport vizual, la simulări, la introducerea instrumentelor tehnologice pentru a simula crize, de exemplu în mediul online. Lucrurile aici sunt foarte dinamice. Cu toate acestea, este important, mai ales noi în mediul academic, să fim totuși atenți să nu ne transformăm într-o academie de training, de entertainment. Întrerupem cursurile odată la 20 de minute, folosim foarte multe videoclipuri, jocuri, dar, în cele din urmă, sugestia pe care o fac colegilor mei e că să nu ne transformăm totuși în „traineri” sau în niște „entertaineri”. Pentru că, până la urmă, mediul academic înseamnă și reflecție, și răbdare, și perspectivă analitică. Nu toți studenții reușesc să ajungă la acest nivel, să guste problematizarea, reflecția, dar aș evita generalizarea că studenții nu mai învață și nu te mai înțelegi cu ei. Este falsă. Cred că e, pe undeva, și o incapacitatea noastră de a-i înțelege.

Ce considerați că pot face părinții, acasă, pentru a încuraja utilizarea sănătoasă a tehnologiei?

Rolul părinților în raport cu tehnologia și chiar utilizarea tehnologiei de către părinți e o discuție infinită. În primul rând, ceea ce spun reflectă experiența mea și de educator, și de om care studiază tehnologia, dar și de părinte. E greu acum să mă diferențiez în aceste roluri. În primul rând, cred că părinții ar trebui să abandoneze seducția ideii că ei sunt educatori și că fac și ei puțină școală acasă. Eu, fiind profesor, m-am ținut departe de a aduce acest rol acasă, pentru că se amestecau lucrurile și eu chiar cred că relația părinte-copil este una total diferită și trebuie să fie una total diferită de relația profesor-elev. Și atunci, cred că prima seducție căreia trebuie să-i rezistăm este să credem că ne pricepem, că în definitiv știu și eu matematică și atunci pot face matematică acasă cu copilul, spre exemplu, sau limba engleză. Cred că rolul părintelui este ușor diferit. Evident că dacă te pricepi la un domeniu poți să potențiezi domenul respectiv în discuțiile de acasă cu copilul. De exemplu, dacă ești profesor de istorie, ar fi absurd ca, mergând în parc, să nu recurgi la întâmplări din istorie, astfel încât copilul să aibă un gust mai mare pentru acest domeniu. Dar a face lecții acasă cu copilul, mie mi se pare o eroare. Și întrebarea era despre utilizarea sănătoasă a tehnologiei, poate că exemplu de mai sus a apărut așa o paranteză dar nu este chiar o paranteză. Cred că și în ceea ce privește utilizarea tehnologiei, ar trebui să ascultăm tot experții. Nouă se pare că aceste tehnologii digitale sunt foarte intuitive și că dacă știm să apăsăm pe două butoane înseamnă că suntem și experți, lucru care este, după părerea mea, înșelător. Și atunci, ce cred eu că pot face părinții pentru o utilizare sănătoasă a tehnologiei este, în primul rând, să folosească ei tehnologia într-o manieră sănătoasă. De multe ori noi ne certăm copiii că nu citesc, dar după aceea trebuie să ne gândim, noi câte cărți am citit în ultimul an? Cred că este vorba despre utilizarea sănătoasă a tehnologiei la nivelul familiei. Este absurd să-i ceri unui copil să nu mai stea pe telefon, tu spunându-i acest lucru în timp ce stai pe telefon. Cred că echilibrul este indicat, atât în utilizarea sănătoasă a tehnologiei ca și în oricare alt aspect din viață. Adică diversificarea vieții online cu viața offline, diversificarea discuțiilor în familie, păstrarea rolurilor. Părintele nu uzurpă rolul de profesor și nici profesorul, pe cel de părinte. Foarte important este și un bun echilibru între viața online și viața offline. Lucrurile acestea par ușor de realizat, dar în România, conform sondajelor de opinie, faptul că oamenii petrec foarte mult timp online, este, după părerea mea, mai degrabă un semn care să ne îngrijoreze, pentru că este un sindrom de subdezvoltare. Statul în mediul online este ieftin sau este chiar gratuit, în afară de factura la internet. Nu te mai costă aproape nimic să stai online. În timp ce ieșitul din casă costă. Dezvoltarea se măsoară și în numărul de ore petrecute citind, numărul de ore petrecute la teatru, numărul de ore petrecute pentru a practica un instrument, pentru a face un sport. Toate lucrurile acestea costă. Și atunci, din nefericire, viața online este mult mai ușoară. Viața offline presupune costuri suplimentare. Eu chiar cred în acest echilibru între viața offline și online, dar cu precizarea că pentru unele familii un astfel de echilibru este aproape imposibil de realizat.