Faimoasa platforma Pinterest ne dezvăluie cele mai puternice tendințe în parenting preconizate pentru anul 2017. Idei noi sau reinventate, născute din interesul și simpatia părinților din întreaga lume, ne pot inspira în importanta misiune de a crește copii fericiți, inteligenți și creativi.
Experții în statistică de la Pinterest au analizat datele înregistrate de la utilizatori pe tot parcursului lui 2016, identificând astfel ce tendințe se anunță anul viitor în cele mai importante categorii ale platformei, printre care ne numără și parentingul. Ce trenduri se anunță în rândul părinților, vă dezvăluim mai jos:
Dezvoltarea prin joacă
În 2017, interesul părinților de stimula dezvoltarea armonioasă a copiilor prin joacă se anunță a fi unul crescut. Beneficiile jocului în formarea mai multor aptitudini ce țin de învățare sunt multiple și confirmate de cele mai noi studii în domeniu.
Mimatul ajută la descifrarea limbajului non-verbal și stăpânirea acestuia, teatrul de păpuși stimulează imaginația și creativitatea, iar jocurile de construcție dezvoltă gândirea creativă și capacitatea de a găsi soluții. Experimentele științifice, pentru copiii mai mari, precum și cititul cu voce tare, se numără printre activitățile de top preferate de părinți atunci când petrec timp de calitate cu cei mici.
Inventarea de povești
O alta tendință importantă preconizată pentru anul viitor este inventarea de povești. Părintele începe să descrie o situație cât mai neașteptată și care poate să conducă către o intrigă, apoi predă ștafeta copilului și îl încurajează să construiască povestea mai departe.
Foto: hollowayshideaway.com
Ochelarii de realitate virtuală
În rândul gadgeturilor, ochelarii de realitate virtuală au crescut cel mai mult în popularitate în anul 2016 (cu 65% față de anul precedent). Prin urmare, anul viitor se anunță a fi un adevărat must-have.
Excursiile cu familia
În ultimele 6 luni ale anului curent, părinții din comunitatea Pinterest au căutat în proporție importantă idei pentru excursii reușite în familie.
Grădinile în ghiveci
Popularitatea grădinilor în ghiveci a crescut cu 106% pe Pinterest în 2016, din motive lesne de înțeles. Amenajarea lor este o activitate plăcută și educativă cu cei mici, sunt estetice, versatile și pot înfrumuseta orice spațiu, de la mansarde și pervazuri, până la balcoane și terase.
Foto: homedit.com
Amenajările din lemn natural
Decorarea camerei unui copil este întotdeauna patronată de tendințele perioadei. În 2017, vor fi de preferat amenajările cu obiecte din lemn natural, cât mai puțin prelucrate industrial. Scopul este obținerea unui spațiu aerisit, cu note rustice, desprins parcă din natură.
Foto: marysmaking.com
Învățarea limbii spaniole
Orice părinte își dorește un copil poliglot, care să cunoască foarte bine cel puțin o limbă străină. Dacă în România se pune preț pe învățarea limbii engleze, germane sau franceze, la nivel international părinții își doresc în proporție majoritară un copil vorbitor de limba spaniolă.
Citește și: