Despre mine

Matematica nu a fost dintotdeauna o pasiune pentru mine. Profesorul meu de matematică din gimnaziu spunea așa: “Există două modalități de a învăța matematica. Din pasiune sau de frică.”

Am făcut marea greșeală de a ignora aceste cuvinte și acest lucru m-a costat destul de scump. Pe măsură ce timpul trecea, totul devenea din ce în ce mai complicat și, în cele din urmă, a trebuit să mă confrunt cu o corigență. 

Temător fiind de faptul că nu voi reuși singur în această luptă, am luat inițiativa de a începe să fac meditații. Știam că nu va fi ușor, însă cu sprijinul familiei, al profesorului meu și cu multă ambiție din partea mea, nu doar că am învins corigența, dar am reușit să ajung cel mai bun elev la matematică. 

Această performanță m-a determinat să merg mai departe. Am urmat liceul cu profil matematică-informatică unde am participat la câteva concursuri și olimpiade obținând diverse premii și, după terminarea liceului, am urmat cursurile Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității București. În prezent sunt profesor de matematică, iar misiunea mea este aceea de a îi ajuta pe elevi să înțeleagă și învețe matematica numai din pasiune.