
Despre mine
Pentru ca matematica să devină mai mult decât o pasiune – o profesie, am urmat și absolvit, în 1996, cursurile Facultății de Matematică. Sunt un familist convins și tatăl unei adolescente, ceea ce mă ajută să înțeleg nevoile și așteptările atât ale elevilor, cât și ale părinților. Îmi iubesc enorm familia cu care am o foarte bună legătură, dar, la fel de bine și cu la fel de multă plăcere îmi îndeplinesc și activitatea din clasă. Mi-am cultivat inteligența emoțională și acest fapt mă ajută atât să fiu eficient și să mă concentrez asupra muncii, cât și să cooperez excelent cu adulții și cu copiii.
În activitatea mea pedagogică, construiesc un mediu favorabil învățării, cu așteptări reciproce și promovez comunicarea productivă atât în timpul orelor de curs, cât și în afara lor. Chiar dacă se crede că, în matematică, 1+1 nu pot să facă decât 2, le voi arăta elevilor mei că imaginația și creativitatea își găsesc foarte bine locul în predarea și înțelegerea ei. Prin strategii didactice inovative, aplicate democratic, vom reuși să facem din „complicata” matematică o experienţă plăcută şi să obţinem împreună foarte multe recompense intelectuale şi afective.
Citatele mele
„Nimic nu costă mai scump decât neștiința.” – G. Moisil
„Cheia tuturor științelor este, fără discuție, semnul de întrebare. Datorăm cele mai multe din descoperiri lui CUM?, iar înțelepciunea în viață constă, poate, în a te întreba cu orice prilej DE CE?” – H. de Balzac
„Răsplata adevărată a ostenelilor tale, să n-o cauți în onoruri, ci în mulțumirea de a te fi transplantat pe tine însuți în miile de suflete care ți-au fost încredințate spre îndrumare… și de a vedea roadele arderii tale pretutindeni unde ai lucrat cu mâna ta largă și cu inima ta bună.” – Onisifor Ghibu