Despre mine
Pe zi ce trece realizez cât de norocoasă sunt că am șansa să mă dezvolt și să mă bucur alături de copii.
Am ales să lucrez în mediul educațional, având modele foarte bune de bune practici, dedicare, blândețe și susținere, pe tot parcursul școlar și profesional. Acestor minunați oameni și cadre didactice le voi fi mereu recunoscătoare și voi încerca să redau copiilor cu care voi interacționa tot ceea ce am învățat și am primit la rândul meu.
Consider că este un privilegiu să te poți încărca zi de zi cu zâmbete, energie pozitivă și puritatea acestor mici artiști, care ne pictează viața în culori calde și pline de speranțe.
Psihologia și consilierea școlară sunt foarte importante pentru fiecare dintre copii, acestea contribuind în mare măsură la dezvoltarea lor socio-emoțională, la gestionarea stărilor și conflictelor ivite în colectivitate, la orientarea și randamentul lor școlar.
Citatele mele
„Inteligența plus caracterul este scopul adevăratei educații.” – Martin Luther King Jr.
„Scopul educației este să transforme oglinzile în ferestre.” – Sidney Jay Harris
„Copilăria este locul de refugiu al problemelor insolubile.” – Marin Preda