Despre mine

Pasiunea pentru muzică şi pentru chitară, dar şi dragostea pentru cei mici, m-au determinat să-mi aleg această meserie nobilă, cea de profesor. În acest fel, pot împărtăşi cunoştiinţele şi experienţele mele muzicale copiilor. Predau Educaţie Muzicală de opt ani, atât în învăţământul primar, cât şi în cel gimnazial, în alternativa Waldorf.

Am urmat cursurile Facultăţii de Muzică – secţia Pedagogie Muzicală, din Bucureşti, ale Şcolii de Arte Braşov – secţia Chitară şi Canto şi cursul de institutori în alternativa de pedagogie Waldorf.

Am ales să fac parte din echipa de profesori a Şcolii Private Aletheea pentru că este un proiect în care cred, este o şcoală altfel, iar copiii noştri au nevoie de educaţie în adevăratul sens al cuvântului, dar şi de libertatea de a exprima ceea ce simt.
Îi îndemn pe copii să fie deschişi, să participe activ în alegerea repertoriului, astfel încât ora de muzică să îi reprezinte. Sunt foarte entuziasmat de ceea ce va urma şi sunt sigur că voi face o echipă extrem de bună cu copiii dumneavoastră.

Citatele mele

„Muzica este oglinda sufletului. Ea porneşte din inimă şi se adresează inimii.” – George Enescu

„Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.” – Albert Einstein

„Muzica oferă un suflet Universului, aripi minţii, zbor imaginaţiei şi viaţă oricui.” – Platon