Despre mine

Eu sunt Alexandra, iar pentru mine a primat mereu scopul și gândul că ceea ce facem zi de zi ne împlinește atât pe noi, cât și cadrul în care ne aflăm. Învățământul a fost și este o chemare pentru mine, este locul în care pot oferi atât informație cât și omenie, în care, prin rolul asumat – de învățătoare – devin îndrumătoare și prietenă.

Scopul meu la catedră este să mă asigur că fiecare copil va avea toate uneltele necesare pentru a fi cea mai bună variantă a sa ca adult. Văd clasa ca fiind acel spațiu de siguranță în care copilul acumulează atât cognitiv, cât și emoțional, unde colaborăm în echipă pentru a asigura împlinirea și bunăstarea lor ulterioară, unde sădim idei care, odată îngrijite, ajung stejari înalți și mândri.