
Școala Gimnazială Alteheea s-a plasat, în cei cinci de activitate, în topul școlilor de profil din București, începând acest an cu peste 250 de elevi și aproape 70 de profesori, majoritatea titularii școlii. Copiii vin cu plăcere la școală și învață într-un mediu relaxat, le spun profesorilor pe nume, studiază, printre altele, antreprenoriat, mindfulness și yoga, iar rezultatele lor la învățătură sunt foarte bune. Calificativele și notele obținute de elevii Aletheea, precum și rezultatele la examenul de capacitate s-au plasat mult peste medie în fiecare an școlar, toți elevii Aletheea fiind admiși la liceul pe care și l-au dorit, în țară sau în străinătate.
’’Primii cinci ani mi-au depășit așteptările, în multe privințe,” spune Mona Mușat, fondatoarea școlii. “Viziunea școlii a fost încă de la început o educație personalizată pe baza și pentru promovarea valorilor pozitive, iar filosofia noastră educațională a fost gândită de la zero de echipa noastră de profesori și consilieri – așa cum am și ridicat școala, de la firul ierbii. Suntem apreciați pentru faptul că avem un campus școlar foarte generos și modern, dar cea mai mare investiție este cea făcută în oameni. Sunt mândră că avem una dintre cele mai profesioniste echipe educaționale din țară și că acum, după primii cinci ani de activitate, am și demonstrat acest lucru prin rezultatele și proiectele noastre” – a mai spus ea.
Educaţia la Aletheea se dezvoltă în jurul valorilor clasice adevăr, frumos, bine, libertate, iar elevii beneficiază de echilibru între activităţile de dezvoltare personală şi cele specifice acumulărilor academice. Fiecare copil are orarul lui personalizat, care rezultă din combinația orelor prevăzute în planurile naționale de învățământ și alegerea cluburilor vocaționale. Activitatea nonformală este parte integrantă din curriculum (fie că este vorba de participarea la cluburi, ateliere părinți-copii, întâlniri cu invitați, târguri, vizionări de spectacole sau meciuri amicale, competiții și concursuri), iar oferta școlii în această privință este extrem de variată. Completând ore obligatorii precum matematica și româna cu activități din domeniul artelor, sportului, abilităților practice, limbilor străine, gândirii critice și creative, educaţiei etice şi pentru valori, profesorii școlii țin seama de profilul fiecărui copil, de aptitudinile și interesele lui. Prin abordarea integrată a învățării, elevii sunt deprinși să îşi selecteze şi transforme informaţiile, să construiască ipoteze, să ia decizii, să își organizeze experienţele personale, formându-și în timp încrederea în propria persoană, gândirea critică, o atitudine pozitivă față de muncă și învățare, dar și competențe specifice, necesare pentru meseriile viitorului.
“Alte două realizări importante ale acestor primi cinci ani sunt,” continuă Mona Mușat, “formarea și închegarea unei adevărate comunități de învățare prin implicarea părinților în activități cu copiii sau de parenting. La fel ca profesorii noștri, și părinții școlii sunt oameni care gândesc diferit, care caută un alt fel de mediu de dezvoltare pentru copiii lor, unul în care cei mici sunt încurajați să fie ei înșiși, să pună întrebări, să caute răspunsuri și soluții, să gândească critic, să-și împărtășească descoperirile, să învețe unii de la alții. În al doilea rând, mă refer la organizarea Conferinței naționale în educație – inițiativă privată unică în țară dedicată profesorilor, aflată anul acesta la cea de-a patra ediție, desfășurată sub forma a 7 Ateliere Aletheea – un exercițiu de imaginație despre educația pentru viitor” – a mai spus Mona Mușat.
Unul din rolurile active pe care Școala Aletheea și le-a asumat încă de la deschidere, este acela de a împărtăși anual bunele practici cu colegii din branșă. Plecând de la premisa că „o altfel de generație are nevoie de un alt fel de educație”, profesorii Aletheea, împreună cu invitații și partenerii lor, împărtășesc în fiecare an profesorilor din toată țara experiențe, idei și metode folosite în activitățile cu copiii.
_________________________________________________________________
Școala Aletheea este una dintre cele mai moderne şi inovatoare școli private din București, înființată în anul 2014 printr-o inițiativă privată, amplasată în nordul Capitalei, în sectorul 1 – în mijlocul naturii, departe de zgomotul orașului.
Sistemul educațional Aletheea este bazat pe curriculum-ul naţional românesc, aplicat printr-un program personalizat, ce pornește de la convingerea că fiecare copil este unic, iar educaţia este un proces viu şi în continuă mişcare. Filosofia școlii este transpusă în viața de zi cu zi de una dintre cele mai bune echipe de profesioniști din ţară, cu experienţă şi dragoste de copii. Prin proiectele integrate, desfășurate în școală și în afara ei, este stimulat potențialul personal al fiecărui copil într-un mediu de învățare sigur, echilibrat, motivant, atractiv și interactiv.
Școala Aletheea este amplasată pe un teren generos cu spații verzi, într-o clădire de 4 500 mp construită de la zero, ce asigură copiilor un cadru prietenos și sigur: 20 de săli de curs și laboratoare pline de culoare, imaginaţie și cele mai noi resurse, o bibliotecă bogată, spaţii de joacă și terenuri de sport (o sală de baschet acoperită, teren exterior de fotbal, baschet și tenis, cu finisaje acreditate de FIBA şi FIFA), toate într-un spațiu proiectat special pentru copii.