Deunăzi, mi-a atras atenția o mini-poveste de pe social-media a unei foste colege, o ființă veselă și prietenoasă, o mamă minunată și o profesionistă în domeniul educației preșcolare.

Postarea ei era un filmuleț scurt cu un peisaj de toamnă autentic, dintr-un parc bucureștean: ploaie măruntă, frunze colorate, liniște și bucurie pură.

M-a făcut să zâmbesc instantaneu această expunere și să o redescopăr pe colega mea, dar și să-mi amintesc de momentele unice împărtășite cu ceva ani în urmă. În capul meu, am realizat cât de important este să creăm amintiri și să le înmagazinăm în memoria noastră de lungă durată pentru a le putea accesa periodic sau a le atribui persoanelor din viața noastră.

De asemenea, cred cu tărie că aceste clipe ne pot schimba perspectiva asupra vieții, în sensul în care putem privi din alt unghi același lucru: să lăsăm umbrela închisă în geantă și să ridicăm fața spre cer, lăsând picăturile de ploaie să ne atingă, să ne răcorească pielea și să ne imprime frumosul; să ne mute atenția înspre emoția din suflet, să ne picteze tabloul toamnei altfel, urmărind cu ochii culorile minunate și relevând cât de uimitoare poate fi natura; prin analogie, cât de uimitori suntem noi, oamenii, fiecare dintre noi.

Frumosul îl putem observa, admira, înțelege și accepta atâta timp cât îl regăsim în interiorul nostru, în mintea și în sufletul nostru.

,,Frumos’’ poate fi un clișeu, un adjectiv mult prea la-ndemână pe care-l folosim de prea mult ori în situații diverse, dar lipsit de consistență și sinceritate.

Desigur că noi, oamenii, avem mult prea multe filtre mentale care ne limitează percepția naturală a lumii; din acest motiv, probabil că am ales să lucrez în domeniul educației, pentru a fi mereu înconjurată de copii și pentru a înțelege cum se dezvoltă ei, cum cresc și ne surprind prin inocența, căldura și originalitatea lor. Râsul copiilor este terapeutic și cred că dă dependență; la fel și îmbrățișările și sclipirea din priviri – este fascinant să-i urmărești cum găsesc, în orice activitate, prilej de distracție și te primesc între ei, împărtășind veselie și iubire.

Astfel, pentru cei ce vor să nu ,,crească’’ prea repede și să se reinventeze zi de zi, vă recomand un mediu al copiilor.

În același timp, declar cu mâna pe inimă faptul că nu mai știu să răspund cu o definiție simplă la întrebarea din titlu, deoarece umbrela Frumosului devine din ce în ce mai colorată și extinsă pentru mine; îmi doresc să le-o împrumut tuturor celor din jur și să facem schimb de viziuni, pentru a clădi împreună o lume minunată

Comments are closed.