PROGRAMUL EDUCAȚIONAL ALETHEEA (DE) 10

Aletheea (de) 10 este un program educațional de (re)formare a calității relației elev-profesor, prin: proiectarea predării-învățării-evaluării din perspectiva copiilor, crearea de activități de învățare motivante pentru copii, de forme de evaluare neconvenţionale, de activităţi nonformale – forme de învăţare hibride. 

Programul Aletheea (de) 10 face parte din strategia școlii de a împărtăși bunele noastre practici educaționale dezvoltate în acești aproape zece ani de funcționare și de a contribui astfel la îmbunătățirea calității educației oferite copiilor din România.

Pentru mai multe informații despre programul educațional Aletheea (de) 10, parteneriate sau colaborări, ne puteți contacta prin e-mail la adresa evenimente@aletheea.ro sau la numărul de telefon 0773331196.

Ateliere

Primele ateliere din seria Aletheea (de) 10 au avut loc joi, 28 septembrie 2023, de la ora 17:30. Atelierele au fost organizate online, simultan, prin intermediul platformei pe ZOOM. 

Sau cum împăcăm planificarea învățării cu modulele școlare? Atelierul este facilitat de către prof. Grațiela Bălcescu, coordonator educațional al ciclului primar.

 „Într-un sistem care pare a fi „o armă de seducție” educațională, iar profesorul cară până la refuz un bagaj plin de recomandări, sugestii, adrese, termene, planificări și proiectări gata făcute, fișe de lucru, manuale „personalizate”, certificate și cursuri care promit soluția ideală și unică pentru învățare eficientă și educație de calitate, se naște întrebarea: „Cum să mai găsim acul în carul cu fân?” Cum ar fi dacă ne-am imagina că acul este de n ori mai mare decât un pai? L-am vedea fără vreun efort prea mare, nu-i așa? Pornind de la presupunerea că acul reprezintă învățarea eficientă, iar ”paiele” – modulele de învățare, ne propunem să le armonizăm într-o poveste cu sens și scop despre organizarea modulară în ciclul primar.”

 Cu peste 25 de ani de experiență în educație, Grațiela este profesorul care crede și care are încredere atât în forțele proprii cât și ale celor din jurul ei. Pasiunea, zâmbetul, încercările, dragostea, dorința și emoțiile sunt uneltele pe care le folosește în fiecare zi pentru a cultiva darul înnăscut al copilului de a învăța continuu și firesc.

Sau cum pregătim începutul de an școlar atunci când ne gândim la spațiul în care are loc învățarea? Cu aceste întrebări vine la școală la fiecare final de august prof. înv. primar Vasile Brașovanu, care facilitează atelierul.

 „Sunteți un copil de 6-7 ani și intrați pentru prima dată într-o sală de clasă. Ce observați, ce gândiți, cum vă simțiți, ce faceți atunci când vedeți cum este aranjată sala de clasă? Apare sentimentul că e totul sufocant, că sunt multe de învățat, descoperit și dintr-o dată vă simțiți neputincios, sau e un spațiu prietenos, cu forme diverse expuse în locuri accesibile, culori calde și care invită la liniște, materiale de învățare așezate la nivelul înălțimii voastre, pereți aerisiți și care vă invită parcă să îi decorați împreună?

 Vă propun să descoperim cum dăm identitate unei săli de clasă pentru ciclul primar, cum facem ca spațiul să devină un context de învățare construit pas cu pas, în care copiii să fie contributori activi, cum expunem dovezile de învățare și cum le integrăm în activitățile de zi cu zi. Ne vom uita atât la ce ne spun cercetările din domeniu, cât și practicienii din sălile de clasă, vom observa cum influențează spațiul învățarea și motivația copiilor de a fi prezenți la școală și de a depune efort. 

 Astfel, dăm viața împreună celui de-l treilea profesor din sălile noastre de clasă, căci oriunde ne-am afla nu vom fi niciodată singuri în fața copiilor, ci vom avea întotdeauna cel puțin alți doi aliați.” 

 Cu o experiență de peste 10 ani în educație, Vasile simte că misiunea lui își găsește împlinirea în școală atunci când contribuie la experiența cunoașterii și a descoperirii pentru un copil. Prin rolul său de învățător își propune să ofere cât poate de mult din jumătatea lui de relație cu fiecare copil pentru ca acesta să dobândească abilitățile, valorile și cunoștințele potrivite pentru a deveni autonom, creativ, în echilibru cu el și cu cei din jur, pregătit pentru a-și conduce propria viață.

Este cel de-al treilea atelier al seriei, facilitat de către prof. Mihai Stamatescu, coordonator educațional al ciclului gimnazial.

 „Imaginati-vă câteva minute că sunteţi elevi, intră profesorul în clasă şi, la un moment dat, în activitatea sa de susţinere a învăţării copiilor, le cere următoarele:

Formulaţi două idei pe care le consideraţi esenţiale şi care rezultă din enunţul următor: Suntem conştienţi de obiecţiile instructive şi proeminente ale importanţei teoretice şi individuale, ale sistemului impunerii aplicării cunoştinţelor perspicace şi intuitive ale ochiului.

 Dragi colegi, dacă v-aţi aventurat să rezolvaţi cerinţa şi aţi ajuns la sertarul cu pastile, vă rog, stăpâniţi-vă implsurile competitive şi haideţi înapoi la text. Ce face profesorul care primeşte răspunsuri asemănătoare cerinței: în stare de ebrietate lingvistică sau, mai probabil, ridicări de umeri şi zâmbete înţelegătoare/crispate/dispreţuitoare (alegeţi dumneavoatră varianta de zâmbet care vi se potriveşte acum)?

 În mod normal, evaluarea răspunsurilor şi a reacţiilor ar trebui să ducă la reglarea activităţii de proiectare didactică. Acesta este unul dintre scopurile pentru care, în educaţie, se face evaluare. Si mai sunt si altele!”

Constant preocupat de remodelarea instituției numită școală, Mihai consideră educaţia ca fiind un proces de învăţare personal. Scopul şcolii ar trebui să fie acela de a furniza instrumente şi resurse în vederea dezvoltării gândirii critice, comunicării, colaborării și creativității. În viziunea lui Mihai, în clasă profesorul predă, dar dacă elevul nu învaţă, înseamnă că educaţia nu s-a produs.

Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, de la ora 10:00, online pe ZOOM, a avut loc cea de-a doua serie de ateliere din programul Aletheea (de) 10.
Am discutat despre subiecte din sfera inteligenței emoționale alături de colegele noastre Cătălina, Anastasia și Andreea – cadre didactice care au obținut certificarea EQ Educator de la Six Seconds. Astfel, Aletheea a devenit prima școală din România care are profesori certificați în acest program și suntem bucuroși să împărtășim din cunoștințele dobândite.
Atelierele sunt gratuite.
Atelier susținut online de prof. pentru învățământul primar Cătălina Costea, certificat EQ Educator (Six Seconds)
 
„Hoekom?” (De ce?)
Acesta este unul dintre cuvintele folosite foarte des de oamenii care locuiesc pe al doilea continent, ca mărime, de pe Terra.
Este, de asemenea, una dintre întrebările care stă pe buzele noastre, ale locuitorilor din România, ale profesorilor, dar mai ales ale elevilor din clasele primare.
Pornind de la această întrebare, îmi propun să descoperim împreună în cadrul atelierului ce putem face astfel încât să ne aducem aportul în creșterea motivației intrinseci a copiilor.
Ca profesor certificat EQ Educator, vă lansez următoarele întrebări: Cum le vorbim elevilor? Ce le povestim? Cum ne păstrăm autentici? Cum reușim să îi implicăm în învățare? Ce îi motivează, fără să ne epuizeze pe noi, profesorii?
Vă invit să răspundem împreună acestor întrebări și să vă împărtășesc din călătoria mea de învățare și dezvoltare alături de Six Seconds!
Atelier susținut online de prof. pentru învățământul gimnazial Anastasia Crușoveanu, certificat EQ Educator (Six Seconds)
 
„Cu toții știm că succesul din sala de clasă nu depinde doar de tehnicile de predare, de planurile de lecție sau de resursele materiale, ci în mare măsură de relația profesor-elev. Am gândit acest atelier pornind de la câteva întrebări:
Cum construim această relație?
Cum clarificăm cu elevii rolul nostru?
Cum le transmitem copiilor intențiile noastre?
Cum îi facem să înțeleagă că suntem în sala de clasă pentru a-i sprijini în procesul lor de dezvoltare/creștere și că nu suntem vânători de note mici sau de greșeli?
Având aceste întrebări în minte, îmi propun să abordăm o serie de practici, idei și mesaje pe care le-am integrat în lecțiile mele și care pot ajuta în a construi și dezvolta armonios relația profesor-elev.
Înainte de a începe călătoria mea de un an și jumătate în programul EQ Educator dedicat inteligenței emoționale susținut de Six Seconds, aplicam intuitiv diverse concepte care mă ajutau în activitatea de la clasă. În urma parcurgerii programului, am clarificat ceea ce știam deja și am învățat noi practici despre cum pot lucra cu mine, cu emoțiile mele și mai apoi cu elevii și cu emoțiile lor. Vă invit la atelier să le explorăm împreună și să (re)descoperim cum facem din relația cu elevii noștri una sănătoasă și armonioasă.”
Atelier susținut de prof. pentru învățământul gimnazial Andreea Cotițosu, certificat EQ Educator (Six Seconds) și de prof. pentru învățământul gimnazial Adriana Boghian
 
Protagoniștii evenimentului, adolescenții, alături de părinții și profesorii lor, vă răspund la această întrebare și vă invită să asistați la un atelier interactiv și neconvențional despre cum navigăm emoțiile perioadei delicate prin care trec împreună.
„Adolescenții au nevoie de cineva ca ei, exact la momentul potrivit.” Susannah Fox (cercetătoare, scriitoare)
Putem schimba acest fenomen care survine natural, cu sau fără voia noastră? Evident, nu, dar putem ajuta. Cum? Vom descoperi împreună.
„E frumos în tine. Cu timpul, devine comod. La început, pare că stai pe o scândură care se bălăbănește, așezată pe o mare bilă de fier care ți-e inima. Dar găsești treptat poziția în care să nu se mai miște nimic.” Cătălina Matei, prof. limba și literatura română, scriitoare)
Și uite așa trecem și petrecem adolescență!
 
*Atelierul „Suntem pregătiți pentru adolescență?” va avea loc cu prezență fizică la școala Aletheea cu profesori, părinți și elevi ai școlii. Înregistrarea atelierului va fi oferită bonus profesorilor care iau parte, în timp real, la unul dintre cele două ateliere care vor avea loc online pe data de 18 noiembrie.

Joi, 15 februarie 2024, de la ora 17:00, am discutat despre gamificarea învățării și despre mituri în educație alături de colegii noștri, Laura Petrescu, prof. pentru învățământ primar și Andrei Dumitrescu, consilier școlar.

Atelierele au fost organizate online, simultan, prin intermediul platformei ZOOM și au fost gratuite.

Atelier susținut online de prof. pentru învățământul primar Laura Petrescu

Proiectând învățarea într-un spațiu ludic, în care jocul și joaca sunt principalele căi de explorare și cunoaștere, pornim într-o călătorie în fiecare zi. Ce punem în bagaj? Bucurie, entuziasm, libertatea de a descoperi, de a greși, de a alege și de a reuși în fiecare zi puțin mai mult. Ce ne provoacă? Curiozitatea de a încerca și de a testa ceva nou, dorința de a descoperi și de a ne descoperi ca parteneri, profesori și elevi, învățând împreună. Ce rol are gamificarea în educație? Care sunt efectele și beneficiile metodologiei gamificării? Filozofia din spatele gamificării răspunde la aceste întrebări și are la bază o realitate demonstrată și o teorie general acceptată de practicieni și specialiști în educație, și anume faptul că elevii învață mai bine, mai repede și mai ușor prin joc.

 

Atelier susținut online de Andrei Dumitrescu, consilier școlar și psiholog
 

Ceea ce credem despre felul în care funcționează anumite lucruri în lume nu e întotdeauna conform cu ceea ce știința ne-a dovedit că funcționează. Pseudoștiința și miturile psihologiei populare ne însoțesc într-un mod inofensiv (ne folosim maxim 10% din creier) sau distorsionant (felul în care predai trebuie să fie adaptat stilului de învățare vizual, auditiv sau kinestezic, în funcție de elevi). Astfel, și în educație s-au strecurat informații care au ajuns să fie preluate fără discernâmânt de profesori sau părinți. Iar dacă ne referim la mediul universitar, vom vedea că și studenții pot cădea în această capcană. Consecințele? Greu de măsurat și încă nu avem date pe care să le luăm în considerare! Psihomitologia e deschisă zi de zi pentru a adăuga noi forme de știință populară. În cadrul atelierului vom face o incursiune în acest „domeniu” pentru a putea afla câteva dintre cele mai importante mituri și de a preîntâmpina efectele nedorite sau de a evita munca în zadar – e inofensivă, dar ne consumă ceva resurse de timp și ne poate priva de relevanță.

 

Ne pregătim pentru cea de-a patra serie de ateliere din cadrul programului educațional Aletheea (de) 10. 
Ne vedem joi, 18 aprilie 2024, de la ora 17:00, când vom discuta despre decodarea emoțiilor la clasă și despre dificultatea elevilor de a se exprima corect, clar și coerent.
 
Atelierele sunt organizate online, simultan, prin intermediul platformei ZOOM și sunt gratuite. Pentru a participa la unul dintre ateliere vă puteți înscrie completând acest formular: http://tiny.cc/2obdvz

Atelier online susținut de Oana Petcu, psiholog, consilier școlar și Cornelia Surlariu, psiholog, consilier școlar

Cum putem vedea și asculta copiii din clasa noastră?
Există elemente esențiale pe care le putem integra în construirea relației cu copiii?
Cum știm că am legat o punte de comunicare între noi și fiecare dintre elevii cu care lucrăm?
Ce mesaj transmitem către copii, dincolo de conținutul academic?
 
A decoda emoțiile înseamnă a le traduce în stări, priviri, react̗ii, cuvinte, comportamente…Înainte să punem în cuvinte așteptările noastre față de elevi, este important să fi permis anterior ca ei să ne vadă: vulnerabili, imperfecți, deschiși spre comunicare, empatici și atenți la nevoile lor.
Astfel, devenim parteneri în procesul educațional, având la bază conectarea emot̗ională și valori precum respectul, încrederea, susținerea – copiii se vor simt̗i în siguranță și motivați să depună efort în dezvoltarea lor personală și cognitivă.
Atelier online facilitat de Cătălina Matei, prof. de Limba și literatura română și Isabella Tatoi, prof. de Limba și literatura română
 
Acesta este strigătul elevului (profesorului?) de astăzi (astăzi = lumea digitalizată, vitezomană, pixelată).
Atelierul help. elev pierdut simtzul limbi tratează cea mai mare problemă cu care ne-am întâlnit la orele noastre de română (și nu numai): dificultatea elevilor de a se exprima corect, clar și coerent.
Propunem o incursiune în țesătura limbii române, arătând:
– principalele „provocări” de exprimare cu care copiii se confruntă în transmiterea orală și scrisă a mesajelor;
– posibile cauze ale pierderii simțului limbii (+efecte);
– diverse soluții – avantaje și dezavantaje;
– rezultate concrete pe care le-am obținut în urma aplicării diverselor strategii pe care le-am folosit.

Înscriere

Prețul biletului de participare este 120 lei și include materialele necesare pentru desfășurarea atelierelor, apă/cafea/ceai și masa de prânz.

Toți profesorii participanți vor primi adeverință pentru dosarul personal.

Pentru mai multe informații, ne puteți contacta prin e-mail la adresa evenimente@aletheea.ro sau la nr. de telefon 0773.331.196.

Utilizați formularul de mai jos pentru înscrierea la conferință și alegerea atelierelor. 

În luna mai 2023, în cadrul Conferinței Naționale „O altfel de educație pentru o altfel de generație” am anunțat lansarea programului educațional Aletheea de 10 – dedicat profesorilor, psihologilor și specialiștilor în educație din întreaga țară, de (re)formare a calității relației elev-profesor, prin: proiectarea predării-învățării-evaluării din perspectiva copiilor, crearea de activități de învățare motivante pentru copii, de forme de evaluare neconvenţionale, de activităţi nonformale – forme de învăţare hibride. Aletheea de 10 face parte din strategia de responsabilitate socială a Școlii Aletheea, dorința noastră fiind aceea de a împărtăși bunele noastre practici educaționale dezvoltate în cei aproape 10 ani de funcționare și de a contribui astfel la îmbunătățirea calității educației oferite copiilor din România.

 

Primele trei ateliere din seria Aletheea de 10 au loc joi, 28 septembrie 2023, de la ora 17:30. Sunt organizate online, simultan, prin intermediul platformei pe ZOOM.

 

Descrierea atelierelor:

 

  1. Cum găsim o pisică neagră într-o cameră întunecată?

Sau cum împăcăm planificarea învățării cu modulele școlare? Atelierul este facilitat de către prof. Grațiela Bălcescu, coordonator educațional al ciclului primar.

„Într-un sistem care pare a fi „o armă de seducție” educațională, iar profesorul cară până la refuz un bagaj plin de recomandări, sugestii, adrese, termene, planificări și proiectări gata făcute, fișe de lucru, manuale „personalizate”, certificate și cursuri care promit soluția ideală și unică pentru învățare eficientă și educație de calitate, se naște întrebarea: „Cum să mai găsim acul în carul cu fân?”. Cum ar fi dacă ne-am imagina că acul este de n ori mai mare decât un pai? L-am vedea fără vreun efort prea mare, nu-i așa? Pornind de la presupunerea că acul reprezintă învățarea eficientă, iar „paiele” – modulele de învățare, ne propunem să le armonizăm într-o poveste cu sens și scop despre organizarea modulară în ciclul primar.”

Cu peste 25 de ani de experiență în educație, Grațiela este profesorul care crede și care are încredere atât în forțele proprii cât și ale celor din jurul ei. Pasiunea, zâmbetul, încercările, dragostea, dorința și emoțiile sunt uneltele pe care le folosește în fiecare zi pentru a cultiva darul înnăscut al copilului de a învăța continuu și firesc.

 

  1. Cum devine spațiul de învățare al treilea profesor al clasei?

Sau cum pregătim începutul de an școlar atunci când ne gândim la spațiul în care are loc învățarea? Cu aceste întrebări vine la școală la fiecare final de august prof. înv. primar Vasile Brașovanu, care facilitează atelierul.

„Sunteți un copil de 6-7 ani și intrați pentru prima dată într-o sală de clasă. Ce observați, ce gândiți, cum vă simțiți, ce faceți atunci când vedeți cum este aranjată sala de clasă? Apare sentimentul că e totul sufocant, că sunt multe de învățat, descoperit și dintr-o dată vă simțiți neputincios, sau e un spațiu prietenos, cu forme diverse expuse în locuri accesibile, culori calde și care invită la liniște, materiale de învățare așezate la nivelul înălțimii voastre, pereți aerisiți și care vă invită parcă să îi decorați împreună?

Vă propun să descoperim cum dăm identitate unei săli de clasă pentru ciclul primar, cum facem ca spațiul să devină un context de învățare construit pas cu pas, în care copiii să fie contributori activi, cum expunem dovezile de învățare și cum le integrăm în activitățile de zi cu zi. Ne vom uita atât la ce ne spun cercetările din domeniu, cât și practicienii din sălile de clasă, vom observa cum influențează spațiul învățarea și motivația copiilor de a fi prezenți la școală și de a depune efort.

Astfel, dăm viața împreună celui de-l treilea profesor din sălile noastre de clasă, căci oriunde ne-am afla nu vom fi niciodată singuri în fața copiilor, ci vom avea întotdeauna cel puțin alți doi aliați.”

Cu o experiență de peste 10 ani în educație, Vasile simte că misiunea lui își găsește împlinirea în școală atunci când contribuie la experiența cunoașterii și a descoperirii pentru un copil. Prin rolul său de învățător își propune să ofere cât poate de mult din jumătatea lui de relație cu fiecare copil pentru ca acesta să dobândească abilitățile, valorile și cunoștințele potrivite pentru a deveni autonom, creativ, în echilibru cu el și cu cei din jur, pregătit pentru a-și conduce propria viață.

 

  1. De ce facem evaluare?

Este cel de-al treilea atelier al seriei, facilitat de către prof. Mihai Stamatescu, coordonator educațional al ciclului gimnazial.

„Imaginati-vă câteva minute că sunteţi elevi, intră profesorul în clasă şi, la un moment dat, în activitatea sa de susţinere a învăţării copiilor, le cere următoarele:
Formulaţi două idei pe care le consideraţi esenţiale şi care rezultă din enunţul următor: Suntem conştienţi de obiecţiile instructive şi proeminente ale importanţei teoretice şi individuale, ale sistemului impunerii aplicării cunoştinţelor perspicace şi intuitive ale ochiului.

Dragi colegi, dacă v-aţi aventurat să rezolvaţi cerinţa şi aţi ajuns la sertarul cu pastile, vă rog, stăpâniţi-vă implsurile competitive şi haideţi înapoi la text. Ce face profesorul care primeşte răspunsuri asemănătoare cerinței: în stare de ebrietate lingvistică sau, mai probabil, ridicări de umeri şi zâmbete înţelegătoare/crispate/dispreţuitoare (alegeţi dumneavoatră varianta de zâmbet care vi se potriveşte acum)?

În mod normal, evaluarea răspunsurilor şi a reacţiilor ar trebui să ducă la reglarea activităţii de proiectare didactică. Acesta este unul dintre scopurile pentru care, în educaţie, se face evaluare. Și mai sunt și altele!”

Constant preocupat de remodelarea instituției numită școală, Mihai consideră educaţia ca fiind un proces de învăţare personal. Scopul şcolii ar trebui să fie acela de a furniza instrumente şi resurse în vederea dezvoltării gândirii critice, comunicării, colaborării și creativității. În viziunea lui Mihai, în clasă, profesorul predă, dar dacă elevul nu învaţă, înseamnă că educaţia nu s-a produs.

 

Înscriere:

Pentru înregistrarea la un atelier, vă rugăm să accesați acest link: https://tinyurl.com/mryf2crd.

Costul participării este de 50 lei/atelier. Deoarece atelierele sunt organizate simultan, aveți posibilitatea participării online la un singur atelier. Dacă doriți să aveți acces la conținutul celorlalte ateliere, aveți opțiunea de a cumpăra 2 sau 3 bilete și veți primi prin e-mail înregistrările acestora.

Toți profesorii participanți vor primi adeverință pentru dosarul personal.

Pentru mai multe informații despre programul educațional Aletheea de 10, parteneriate sau colaborări, ne puteți contacta prin e-mail la adresa evenimente@aletheea.ro sau la numărul de telefon 0773331196.