Ca studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Cătălina Costea, acum profesor pentru învățământul primar, a avut șansa să facă practică într-o școală privată românească, având propria filosofie educațională. „La vremea aceea, nu știam că Aletheea îmi va deveni a doua casă. A durat cel mult cinci minute să realizez că locul acesta reprezintă, în plan fizic, ceea ce înțelegeam eu prin educație.” Ani mai târziu, experiența ei ca formator pe zona de literație a provocat-o să regândească fiecare activitate din perspectiva emoțiilor, anticipând impactul acestora asupra elevilor sau grupurilor de profesori.

La scurt timp după ce a terminat programul EQ Educator de la Six Seconds și și-a luat certificarea, am stat de vorbă cu Cătălina, care mi-a împărtășit cum această călătorie a ajutat-o să se cunoască mai bine și să poată oferi, implicit, mai mult celor din jur. Stând împreună la o cafea, am descoperit o tânără foarte conștientă de importanța emoțiilor în procesul de învățare și în relația cu elevii ei.

1. Cum vezi tu școala astăzi?

Înainte de a oferi un răspuns, simt nevoia să precizez că, în acest context, prin „școală”, înțeleg: copii, părinți, profesori. În ultimii zece ani la catedră, am „captat” imagini ale școlii în diverse contexte, inclusiv în perioada pandemică și post-pandemică. În acest sens, consider că școala poate fi descrisă ca un cerc din lut. Observ cum, în fiecare zi, este nevoie de transformare a procesului de învățare. Școala de „astăzi” implică efortul continuu de adaptare la noi condiții, contexte, emoții și tânjește după autenticitate și fermitate. În prezența apei, cercul din lut devine ușor de modelat, adaptat, transformat. Provocarea este reprezentată de timpul pe care îl acordăm sau pe care îl avem la dispoziție pentru a descoperi ce semnifică „apa” pentru fiecare dintre cele trei părți implicate.

2. Cum definești educația socio-emoțională?

Aș descrie educația socio-emoțională ca un proces de trezire, de revitalizare. Sigur că „știm” despre emoții, dar nu știm întotdeauna cum să le integrăm. Știm că oamenii simt, dar nu reușim mereu să le arătăm că le suntem aproape, câtedată nu știm ce anume simțim, uneori avem tendința să „renunțăm” la emoții, devenind raționali, de multe ori le ascundem, le evităm, le exprimăm incoerent sau cu jumătate de măsură. În acest context, educația socio-emoțională vine ca o gură de aer sau de apă, așa cum spuneam anterior.

Educația socio-emoțională este o rețetă care nu are rețetă, tocmai pentru că, în adevăratul sens al cuvântului, educația înseamnă și implică activarea multor resorturi interne, la care nu putem ajunge fără acordul celui direct implicat. Cu alte cuvinte, cred că putem antrena socio-emoțional, dar putem educa doar atunci când cel pentru care facem acest lucru își dă consimțământul.

3. Cum arată o școală unde educația socio-emoțională e „la ea acasă”?

Aș spune, mai degrabă, că o astfel de școală „se simte”, mai mult decât „arată”. O școală de acest gen este, în primul rând, școala în care profesorii sunt conștienți de importanța acestei arii și aleg să se perfecționeze, apoi să transmită adecvat părinților direcțiile, astfel încât aceștia să își aducă aportul în evoluția continuă a copiilor. O astfel de școală se simte ca un atelier de olărit, ca un șantier sau ca un stup. De obicei, o școală care pune la loc de cinste educația socio-emoțională este una în care oamenii își suflecă mânecile și lucrează cot la cot – fiecare după propria putere, nu egal, dar echitabil. O astfel de școală se simte ca un proces viu, uneori provocator, cu greșeli, dar mereu orientat către încercare. Rezultatul unei școli care educă din punct de vedere socio-emoțional nu se vede la școală, ci acasă, sau „în lume”. Consider că o școală demonstrează că educă astfel nu atunci când arată într-un anumit fel, ci atunci când, atât copiii, cât și părinții care îi calcă pragul, reușesc să le arate celor din jur „frumosul” emoțiilor.

O școală „socio-emoțională” își poate avea reflexia într-un loc de joacă în care copiii învață să împartă jucării sau să se împace după o ceartă sau în biroul în care mai mulți adulți discută despre modul în care să îi sprijine pe copii să devină autonomi, ori în supermarketul în care decidem să rămânem calmi, chiar dacă cineva ne ia locul la coadă.

 4. Cum ai descrie procesul de învățare la copii astăzi? Cum și cine îi poate ajuta pe copii să se dezvolte astăzi pentru a deveni cetățeni globali mâine?

Procesul de învățare la copiii de astăzi este oglinda societății în care trăim. De multe ori, copiii împrumută din ritmul alert pe care îl descoperă la cei din jurul lor și tind să îl aplice în tot ceea ce înseamnă „școală”. Cuvântul care descrie cel mai bine acest proces este „repede”. În general, își doresc să învețe repede, să obțină rezultate imediat, să schimbe activitățile constant, să rezolve situații problematice într-un interval scurt de timp. În tot acest proces, care poate reprezenta un avantaj pentru societate, este ideal să îi învățăm pe copii să folosească instrumente prin care să alterneze tihna, reziliența și optimismul cu capaciatea de adaptare, nevoia de nou și dorința de cunoaștere.

Dacă ne referim la noi, adulții, aș rezuma răspunsul la o singură variantă: oferindu-le timp. De multe ori, tocmai din dorința de a-i ajuta să devină capabili din mai multe puncte de vedere, le umplem timpul cu diverse activități, însă uităm că cel mai important timp este cel pe care ei îl petrec alături de adulții de referință din viața lor. Consider că îi vom ajuta să devină cetățeni globali oferindu-le în fiecare zi timp în care: să greșească, să râdă, să plângă, să vorbească, să asculte, să se joace, să inventeze, să simtă, să experiementeze, să doarmă, să se trezească, să citească, să cânte, să alerge – toate în prezența noastră, a părinților sau a educatorilor. Pentru ca cei mici să folosească eficient timpul petrecut cu alte persoane, este necesar să experimenteze bucuria de a desfășura toate activitățile de mai sus, precum și multe altele, mai întâi în prezența familiei.

Unul dintre cei mai proeminenți cercetători în ceea ce privește relevanța emoțiilor în procesul de învățare este Dr. Mary-Helen Immordino-Yang. Profesor de educație, psihologie și neuroștiință la Universitatea Southern California, aceasta definește procesul de învățare ca fiind modul în care o persoană își organizează procesele de gândire de-a lungul timpului. Într-un interviu acordat lui Josh Freedman, CEO al Six Seconds, ea subliniază cum învățarea este despre noțiunea de a da sens lucrurilor, despre a face predicții și despre a rezolva probleme. În acest context, ea ridică o întrebare relevantă pentru toți adulții care educă tinerii: Ce sens dorim să dăm intervențiilor noastre în acest proces de învățare? Această întrebare este relevantă atât pentru profesori, cât și pentru părinții și adulții din viața copiilor.

5. Cum a fost programul EQ Educator pentru tine? Ce ai luat și aplici la clasă?

Programul pe care l-am parcurs a fost ca un educator care mi-a oferit oportunitatea să desfășor toate activitățile enumerate la punctul anterior. Acest program a fost benefic în ceea ce privește structurarea și orgaizarea unor noțiuni, concepte sau tehnici pe care deja le aplicam la clasă. Mai mult decât dezvoltarea profesională, cursul pe care l-am parcurs mi-a oferit ocazia să îmi reamintesc că le pot oferi celor din jur atât timp cât sunt în echilibru. Programul a creat contextul în care să mă dezvolt pentru a-i putea sprijini pe ceilalți. Această călătorie a fost valoroasă tocmai prin faptul că a pornit de la interior către exterior.

În anul școlar trecut a fost util să descopăr modalități prin care să recunosc tipare de reacție sau sisteme de referință ale copiilor. Observând și devenind conștientă de acest lucru, am putut să găsesc „cheile” pentru copii. În general, copiii răspund la sinceritate, fermitate, autenticitate, căldură și simțul umorului. Am putut ajunge la ei, în mod real, în momentul în care am recunoscut care sunt emoțiile și îngrijorările mele sau care sunt observațiile, când vine vorba de evoluția lor. De fiecare dată când a fost necesar să evidențiez un punct forte sau o arie care necesită consolidare, abordarea a fost una autentică. Copiii din clasa mea au reacționat pozitiv în momentul în care i-am tratat ca pe niște ființe capabile de discuție, de decizie, de asumare a responsabilității. În același timp, am transmis limite ferm, dar cu căldură, sau am negociat în contexte care permiteau acest lucru. Iar când eu sau ei ne-am simțit obosiți, am presărat momentele „dificile” sau situațiile „fără ieșire” cu simțul umorului. După ce am râs și ne-am detensionat, a fost mai ușor să găsim soluții.

6. Cum aplicăm educația socio-emoțională la clasă sau acasă? Ne poți oferi câteva sfaturi?

Educația socio-emoțională este vitală atât la clasă, cât și acasă. Cred că în ambele contexte putem aplica, în mod coerent, tipare de educație doar observând cu atenție. De multe ori, observatorul influențează realitatea observată, însă copiii vin pe lume știind cine sunt. Acesta ar trebui să fie sistemul de referință: să îi „vedem” în mod real pe copii. Ei cresc dacă simt că cineva îi vede, îi aude, îi simte așa cum sunt.

Pe mine m-a ajutat să notez într-un caiet tot ce am observat atunci când se jucau în pauze, când se supărau sau râdeau cu poftă, când erau solicitați sau când își doreau foarte mult să răspundă și am amânat momentul, când au primit colegi noi în clasă, când au câștigat sau au pierdut o provocare, când au reușit să rezolve o problemă dificilă sau când nu le-a ieșit nici după a treia încercare, când au fost provocați să susțină o prezentare în fața unor colegi sau adulți, când au citit cu voce tare și multe astfel de momente. Toate acestea mi-au fost utile ca să înțeleg cum să îi abordez ulterior, să înțeleg cum gândesc, cum reacționează, cum se simt.

Cred că putem să educăm din punct de vedere socio-emoțional doar atunci când înțelegem pe cine educăm. Mai apoi, ajută să transformăm copilul în partener și să comunicăm constant despre nevoile lui. Un sistem în care ei se simt văzuți va fi cel mai potrivit.

***

Larisa Sohorca este fondator Walnut Wisdom și facilitator pentru inteligența socio-emoțională certificat Six Seconds.

Aletheea este prima școală din România care are profesori certificați EQ Educator, așa cum anunțam într-un articol precedent, un program al organizației Six Seconds ce oferă profesorilor instrumente practice și tehnici de dezvoltare a competențelor și aptitudinilor socio-emoționale în rândul copiilor, pentru a-i sprijini să aibă mai mult succes la școală și în viață.

Dacă doriți să aflați mai multe despre felul în care integrăm educația socio-emoțională la Aletheea, vă invităm să urmăriți înregistrarea evenimentului „Educating Heart and Mind” organizat online de Six Seconds.