Prezentul este cel mai valoros. Merită să îl trăim din plin, să îl cinstim, să sărbătorim.

Dragi elevi ai claselor VIII 1 și VIII 2 (în mintea mea ați rămas VII 1 și VII 2),

Dragi părinți emoționați, în locul cărora nu-mi doresc să fiu,

Am marcat împreună, printr-o festivitate, un nou sfârșit: finalul perioadei de gimnaziu. O zi fericită, dar plină de emoții, de nostalgie, de dor.

Voi, copii, cel mai probabil vă gândiți la liceu și vi se pare absolut nepotrivit să mai fiți strigați „copii”. Vă e mintea la cum ați terminat perioada copilăriei în sfârșit, iar de acum înainte sunteți mari, din ce în ce mai independenți. Probabil că abia așteptați acest moment. Părinții, în schimb, cred că văd derulându-se în același timp și ziua în care ați terminat școala primară, și ziua în care ați terminat grădinița. Și probabil că se gândesc: „Când și cum am ajuns deja aici?”. Privirile lor sunt mai degrabă îndreptate spre trecut, nu spre viitor, așa cum o faceți voi.

Cred că este important să împăcăm trecutul cu prezentul și cu viitorul. Să fim conștienți de ele, să nu le refuzăm, să nu ne luptăm cu ele, ci să le prețuim.

Nu trebuie să uităm trecutul, căci suntem suma tuturor momentelor pe care le-am trăit până acum; tot ce ni s-a întâmplat, persoanele pe care le-am întâlnit, conversațiile pe care le-am avut ne-au adus în acest „acum”, exact așa cum este el.

Viitorul trebuie și el calculat, căci avem nevoie de un scop pentru a nu fi în derivă, pentru a face lucrurile cât mai bine. El ne dă speranță și curaj.

Prezentul, în schimb, mi se pare cel mai valoros. Este tot ceea ce avem acum și urmează să pierdem imediat. Tocmai de aceea merită să îl trăim din plin, să îl cinstim, să sărbătorim. Va deveni imediat amintirea de care ne va fi dor, pe care o vom vizita când, prin cine știe ce întâmplare, vom găsi pozele de azi.

V-am sărbătorit pe voi, absolvenții clasei a VIII-a. Nouă, adulților, ni se pare că a fost atât de recentă prima voastră zi din clasa a V-a. Ochișorii aceia sclipind de curiozitate și neastâmpăr. Noi nu ne-am schimbat așa de mult de atunci. Dar voi da. V-ați luat la revedere de la o perioadă extrem de frumoasă și extrem de complicată, în care ați reușit, numai voi știți cum, să deveniți din copii, adolescenți. Pentru asta, în primul rând, trebuie să fiți felicitați.

Vă invit să vă derulați în minte momentele cele mai importante din gimnaziu, mai bune sau mai rele, care au rămas cu voi din motive diferite: bucuriile, dezamăgirile, prieteniile pierdute și recâștigate, prima notă mică, prima notă mare după nota mică, cea mai îngrozitoare oră, cea mai mare prostie pe care ați făcut-o (aici e greu să alegeți, așteptăm un pic).

Mi se pare foarte interesant cum fiecare generație este atât de diferită. Voi ați fost două clase ale aceleiași generații, al căror suflu a fost, de asemenea, extrem de diferit. VIII 1: plini de energie, dar rezervați; foarte calzi și glumeți, dar plictisiți; senini, dar, în același timp, supărăcioși. VIII 2, cu totul altceva: sclipitori și fără trac, cu dorință de afirmare, dar închiși; extraordinar de perseverenți, nu v-ați dat niciodată bătuți, dar temători și uneori plângăcioși (tot îmi vine în minte vocea fetelor: „Vai, dar ce greu este!”, „Cât de multe ne-a dat de făcut, nu o să reușesc niciodată așa ceva!”, iar apoi erau lăudate de toți profesorii și primeau un 10). Interesanți, eficienți la lucrul în echipă și, totodată, greu de reconciliat.

Ați fost un imens paradox, așa cum este orice tânăr, dar în modul vostru propriu. Vă mărturisesc că îmi veți lipsi. Îmi vor lipsi prostiile voastre (doar unele), poveștile dramatice, râsetele incontrolabile, emoțiile de la teste, ochii voștri lipiți de la prima oră, nerăbdarea din ultimele 15 minute înainte de masa de prânz, când nu vă gândeați decât la mâncare.

În final, se cuvine să vă urez ceva. Ceea sper este să vă amintiți cu bucurie de ce ați trăit în acești patru ani împreună cu noi, să luați mai departe tot ce a fost mai bun, să lăsați în urmă ceea ce nu a funcționat și să fiți încrezători în noul început pe care îl reprezintă liceul, la rândul lui plin de provocări, de probe pe care sper că le veți trece cu înțelepciune.

Viața vă oferă o foaie albă pe care urmează să o scrieți așa cum vă doriți. Eu îmi doresc ca poveștii voastre să nu îi lipsească ceva. Dacă ar fi să vă pot da un singur lucru pe care să îl țineți minte după ce ați terminat gimnaziul și să îl păstrați în buzunarul blugilor voștri în fiecare zi, acela nu ar fi formule, funcții sintactice sau date istorice. Ar fi ceva infinit mai de preț: să fiți oameni buni! Avem nevoie de voi așa.

Isabella Tatoi-Niță

profesor de limba și literatura română,

dirigintă a clasei a VIII-a 2, promoția 2026