mobile-logo


Înscriere Facebook-f Instagram Youtube

Dacă tot vine vorba despre poduri și oameni care scriu despre poduri sau pur și simplu despre poduri și oameni, eu aș vrea să vorbesc despre oamenii-poduri. În viața fiecăruia dintre noi e posibil să fi existat un astfel de om, cum, la fel de posibil e ca noi înșine să fi fost astfel de oameni pentru alții. Aș vrea să vă las puțin să vă imaginați ce ar putea să însemne această noțiune de om-pod, să vă duc puțin cu vorba, să mă fac luntre și punte, numai să iasă asta din capul vostru, nu din al meu, să fie gândul vostru și nu al meu, dar maieutica nu merge în scris, decât dacă ești Platon și îl relatezi pe Socrate purtând discuții cu atenienii, pe vremea când răgazul nu era chiar un lux, iar oamenii-punte se iveau atunci când era nevoie de ei, chiar dacă, la sfârșit, ei se retrăgeau undeva, pentru a bea cucută.

Oamenii-punte, la fel ca oamenii-pansament, sunt prezenți doar pentru scurte perioade de timp, numai că există o diferență între oamenii-pansament și oamenii-punte, pentru că oamenii-pansament sunt acolo pentru a alina o rană, indiferent de natura acesteia, iar oamenii-punte sunt aceia care te ajută să treci dintr-un loc într-altul, atunci când ție ți-ar fi de-a dreptul imposibil să o faci, pur și simplu fac drumul să meargă înainte prin prezența lor. Oamenii-punte sunt oamenii fără de care existența ta ar fi rămas blocată într-un anumit punct, ar fi bătut, cum se spune, pasul pe loc sau s-ar fi terminat.

Sâmbăta trecută, puțin după ora 11 dimineața, în sala Agora, la Aletheea, am întâlnit un om-pod, mai precis mi-a fost dat să asist la întâlnirea acestui om-pod cu mai mulți oameni veniți să îl asculte, printre care eram și eu. Punctul de plecare al întâlnirii a fost o carte care poartă un titlu mai mult decât potrivit acestui text (de fapt textul a fost țesut, firește, în jurul acestui titlu și acestei teme, a podurilor), anume „Podul Diavolului”.

Radu Paraschivescu a avut deschiderea necesară de a coborî podul dintre el și cei veniți în acea dimineață pentru a-l asculta și nu doar că l-a coborât, dar a mai și deschis poarta castelului, ba chiar și ușițele unor tainițe, în urma unor întrebări venite din public. S-a râs, s-a zâmbit, s-a lăsat cu luciri de ochi și referințe notate în minte, pentru că nu ai cum să pleci de la o întâlnire cu un om erudit, decât plin de referințe și de promisiunea de a le cerceta… ce se întâmplă după, dacă îmbogățirea cu o listă capătă și conținut, ține doar de cel care a plecat cu ea în cap. S-a vorbit despre poduri trecute, dar și despre cel pe care nu îl putem trece de teamă, de blocaje fizice și mentale.

În urma unei întrebări cu privire la podul pe care nu l-a putut niciodată trece, domnul Paraschivescu a întrebat, la rândul lui, dacă se așteaptă de la domnia sa un răspuns metaforic sau unul cert, din lumea fizică, palpabilă. Se așteptau ambele, așa că scriitorul a venit întâi cu unul cert: Marienbrücke (Podul Mariei, cunoscut și ca Podul Pöllat), situat în localitatea Schwangau, nu departe de Füssen, este un pod care traversează defileul Pöllat. Este situat chiar în spatele și în linie vizuală clară a Castelului Neuschwanstein.

Podul a fost numit după regina Maria. Este vorba despre un pod care se mișcă destul de mult, suspendat fiind, iar scriitorul, referitor la asta a spus: „aici sunt ca femeile, îmi plac certitudinile, nu îmi place să se miște podul, altceva trebuie să se miște.” Apoi, cel metaforic nu a întârziat nici el să apară: teama de moarte,  „o neconsolare, côté-ul meu egoist. Adică eu n-o sa mai fiu pe lume când o să câștige Lazio campionatul? Nu mă duc la psiholog, pentru că nu vreau să-l îmbolnăvesc și pe el. Mă pot detașa de multe, dar de asta nu, celelalte sunt evitabile, asta nu, e singura certitudine în viață.” Cineva din public a spus că arta e și ea tot o formă de nemurire, iar replica din fața publicului nu a întârziat să apară: „Aș schimba bucuros oricând notorietatea de acum cu o viață care să acopere multe decenii. Fac parte dintr-o familie longevivă, mă consolez cu asta. Apare un leac, o pastilă, ceva care să prelungească viața. Dar pastila să nu te facă să o iei înapoi.” Plin de generozitate și discreție, Valentin Moraru, interlocutorul lui Radu Paraschivescu la această întâlnire, a știut cum să medieze deschiderile, dar și cum să le lumineze, atunci când era cazul. De altfel, la începutul întâlnirii, Valentin Moraru s-a autodenumit om-pod, introducându-i în această categorie, printre alții, pe părinți și pe profesori.

S-a vorbit, firește, și despre carte, Radu Paraschivescu dându-ne și un mic inside, anume că există câteva personaje care au fost numite prin anagramarea numelui lui André Breton, bine-cunoscutul lider al mișcării suprarealiste franceze. Tot cartea, „Podul Diavolului”, a fost cea care, la sfârșitul întâlnirii a făcut 10 spectatori fericiți. Cum Radu Paraschivescu este fan echipa de fotbal Rapid, „Podul Diavolului” a mers acasă cu cei care au fost așezați pe scaune vișinii.

În loc de ”bilete”, la acest eveniment s-a intrat cu – ce altceva ar fi putut fi mai potrivit?! – cărți pe care participanții le-au donat pentru elevii școlii din satul Tătărăni, jud. Vaslui.

Articol scris de colega noastră, Mina Decu

Previous

Comments are closed.