Pentru a ne bucura în continuare de cei 10 ani de funcționare pe care i-am împlinit, am realizat o serie de interviuri aniversare cu membri echipei Aletheea care ne sunt alături chiar din prima zi.

Nelipsit de la evenimentele importante din viața școlii, colegul nostru, Andrei Lăzăroiu, profesor de Muzică și mișcare, ne molipsește pe toți cu energia lui.

1. Cum a fost prima ta zi la Aletheea?

Prima mea zi la Aletheea a fost ca o poartă de intrare spre o lume nouă. Am fost impresionat de energia pozitivă și entuziasmul elevilor, al părinților și, bineînțeles, al colegilor mei. Era emoția unui nou început, o altfel de provocare, o altfel de școală. Toată această atmosferă m-a inspirat să mă dedic pe deplin misiunii mele de a împărtăși copiilor dragostea pentru muzică. Acel sentiment de început a fost de neuitat. Va fi una dintre acele zile din viața mea pe care o voi păstra pentru totdeauna în buzunarul de la piept.  

2. Care consideri că este cea mai mare realizare a ta, din acești ani, în munca de la clasă? 

În toți acești ani am văzut cum muzica îi transformă și îi unește atât pe cei mici ,cât și pe cei mari, ceea ce este o satisfacție imensă pentru mine. 

Conexiunea – pe note muzicale – dintre copii, parinti și profesori care are loc la finalul fiecărui modul, dar și tehnicile de mindfulness și relaxare, instrumentele neconvenționale și jocurile muzicale folosite în cadrul orelor sunt realizări ce mă bucură foarte tare, deoarece aceste lucruri ne ajută la coordonare, cooperare, colaborare și la reglarea emoțională.  

3. Ce îți dorești să își amintească elevii tăi despre tine?

Îmi doresc ca elevii să își amintească de fiecare „Bonjurică, bonjurică!” pe care îl spun din toată inima la începutul orelor, de pasiunea și entuziasmul meu pentru muzică, de momentele în care am râs împreună, am învățat lucruri noi prin joacă și am creat amintiri de neuitat în timpul orelor.  

Că am fost proful care i-a îndemnat să fie curajoși, care le-a dat aripi să zboare spre a-și îndeplini visele și care le-a arătat cum poate muzica să îți fie un prieten pe tot parcursul vieții.  


4. Viața alături de elevi e plină de perle și de situații hazlii. Împărtășește-ne, te rugăm, o întâmplare amuzantă de la clasă 😊.

O întâmplare amuzantă a fost când un elev a adus la ora de Muzică și mișcare un instrument inventat de el, făcut dintr-o cutie de conservă și elastice. L-a numit „conservofon” și ne-a dat tuturor o lecție despre creativitate și inovație. Ne-am distrat teribil încercând să cântăm la el și a fost un moment tare hazliu. 😊  

5. Dacă Aletheea ar fi un instrument/ gen muzical, ce instrument/gen ar fi? De ce? (alege o variantă) 

Dacă Aletheea ar fi un instrument, ar fi o chitară. Chitara poate reda o gamă largă de emoții și stiluri muzicale diferite, la fel cum școala noastră oferă o altfel de educație pentru o altfel de generație. De asemenea, chitara emană foarte multă armonie și îi poate aduce la un loc pe cei care vibrează în același set de valori și de principii, cântând același cântec.  

 

6. Spune-ne două motive pentru care ai rămas la Aletheea în toți acești ani.

Am rămas la Aletheea pentru că atmosfera de la școală este una extraordinar de pozitivă și inspiratoare și am o legătură specială cu elevii și colegii mei.  

Iar al doilea motiv este mediul de lucru care îmi permite să cresc și să mă dezvolt ca profesor și ca muzician, să fiu mai bun cu fiecare zi ce trece.  

 7. Cum ai descrie meseria ta cuiva de pe altă planetă?

Meseria mea este să călătoresc alături de copii, fiind ghidul lor într-un univers magic de sunete și ritmuri, care îi ajută să descopere această lume fascinantă a muzicii. Acest ghid nu face altceva decât să le ofere instrumente necesare pentru a înțelege, a crea și a transforma sunetele în emoții și povești faine. Este un amestec de mentorat și ghidare, de inspirație și explorare, de creativitate și descoperire, unde fiecare zi aduce (atât pentru mine, cât și pentru cei mici) noi oportunități de învățare. 

8. Ce faci ca să-ți lași grijile acasă și să intri la clasă cu o stare de bine? Care este procesul tău?

Pentru a lăsa grijile acasă, îmi iau câteva minute dimineața pentru a face ușoare exerciții fizice, mă concentrez pe lucrurile pozitive și îi mulțumesc Universului spundu-i cât îi sunt de recunoscator pentru că fac ceea ce mă face fericit.  

Înainte de a intra la clasă, în drumul spre școală sau chiar la școală, ascult o piesă muzicală preferată, care mă binedispune și mă pregătește pentru ziua ce urmează. Acest mic ritual îmi dă energia necesară pentru a fi prezent, entuziast și concentrat pe „aici și acum” la ore. 

 9. Spune-ne 3 lucruri care sunt pe lista de lucruri de făcut în viața aceasta, your bucket list 😊.

 1. Să călătoresc și să explorez cultura muzicală a fiecărui loc; 

2. Să compun mai multă muzică și să învăț să cânt la un instrument nou; 

3. Să merg cu familia mea la cele mai mari festivaluri de muzică din lume.

 

Comments are closed.