La Aletheea, diminețile  încep cu zâmbete pe buze și cu multă voie bună. Elevii și profesorii se pregătesc emoțional pentru întreaga zi în momentul primei întâlniri.

Ce se întâmplă, de fapt, la Întâlnirile de dimineață?

Începutul zilei oferă tuturor copiilor posibilitatea de a se conecta optim la cerinţele grupului, ale spaţiului şi ale activităţilor planificate pentru ziua respectivă.

Întâlnirea de dimineaţă face parte din curriculumul Școlii Aletheea pentru ciclul primar, prezența elevilor fiind obligatorie. Aceasta se desfăşoară zilnic şi este o „fereastră deschisă” către: realitate, cotidian, diversitate, infinit, „celălalt”, trecut, imaginaţie, virtual, joc, ficţiune, creaţie; Întâlnirea de dimineaţă pune în mişcare simţuri, gânduri, corp, emoţie printr-o diversitate de mijloace.

Activități care pot avea loc în cadrul Întâlnirii de dimineață:

  • salutul, prezența – câte fete, câți băieți, câți copii;
  • stabilirea coordonatelor zilei: anul, luna, ziua, anotimpul, evenimente importante, caracteristicile din punct de vedere meteo, mesajul zilei ;
  • povestirea unor evenimente sau lansarea unor provocări;
  • întâlnirea cu invitați ai școlii, în funcție de valoarea lunii.

Tot în cadrul întâlnirii de dimineață au loc, periodic, activități care țin de managementul spațiului. Elevii au responsabilități care vizează:

  • gruparea resurselor pe arii curriculare și etichetarea cutiilor;
  • managementul portofoliilor;
  • afișajul produselor/proiectelor realizate

Toate activitățile desfășurate urmăresc favorizarea cooperării și dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.

De obicei, Întâlnirea de dimineață durează 30 de minute, de la 8:30 la 9:00.

De ce iubesc copiii Întâlnirile de dimineață?

Pentru că momentele petrecute pe covor, alături de colegi și profesori, sunt relaxante, sincere și pline de surprize. Prin îmbrățișări ne conectăm unii cu alții și consolidăm relații. Cu răbdare și încurajare, copiii depășesc temerea de a vorbi în public și de a-și împărtăși emoții sau impresii.

Scopul acestor întâlniri este ca fiecare copil să se regăsească în clasă,  să se simtă important, apreciat și să-și înceapă ziua cu o stare de bine care îl va ajuta să învețe mult mai ușor.

Comments are closed.