Despre realitate, instinct şi succes

de Mihai Stamatescu, profesor de istorie,
coordonator al ciclului gimnazial Aletheea

Percepția asupra realității

„Împăratul e gol!”¹ este o perspectivă asupra realităţii împotriva unei mulţimi care laudă şi pare încântată de „hainele cele noi ale împăratului.” Mulţimea din povestea lui Andersen are un comportament care este o expresie a ceea ce se numeşte „ignoranţă pluralistă”². Declară că „vede” altceva din teamă şi/sau din obedienţă, chiar dacă asta contrazice evident realitatea. Gustave le Bon observă că ”masele nu au fost niciodată însetate de adevăr. Oricine le oferă iluzii devine ușor stăpânul lor. Oricine încearcă să le distrugă iluziile ajunge întotdeauna victima lor.”³ Şi-atunci te întrebi „de ce să devin o victimă?”

Într-o judecată morală comună spunem că oamenii, în astfel de contexte, devin ipocriţi, manifestă forme de conformism social şi obedienţă. Se întâmplă (deloc rar!) atunci când  se tem să fie „altfel”, când le lipseşte încrederea în propria persoană care vine la pachet cu nesiguranţa psihologică, când se tem de expunere publică sau de excluderea din grup.

„Dictaturile” (dintr-o ţară, dintr-o organizaţie, familie sau dintr-un grup de prieteni) sunt cea mai bună temă de reflecţie personală despre comportamentul individual.

Percepţia asupra realităţii este, aşadar, influenţată de starea de spirit în care ne aflăm în mijlocul unei mulţimi (spre exemplu, social media este şi ea o mulţime, chiar dacă e virtuală), de nevoia psihologică de acceptare socială, de temeri diverse şi de atrofierea gândirii critice proporţional cu dimensiunile fricii care ne domină. Şi de care suntem mai mult sau mai puţin conştienţi. Mainstream, trend, cancel culture, fenomenul woke sau corectitudinea politică fac parte deja din limbajul social comun şi atrag un spectru foarte divers de emoţii, aprecieri etice sau reacţii de comportament care ne ajută să ne simţim confortabil în grup, contrar, poate, convingerilor personale.

Priviţi imaginea de mai jos. Linia de jos pare mai lungă decât cea de sus. Măsuraţi şi veţi vedea că rigla confirmă faptul că cele două linii sunt egale. Chiar dacă ştii, tot vezi două linii cu lungimi diferite. Imaginea se numeşte „iluzia Müller-Lyer”⁴

Explicaţia psihologilor: în mintea noastră funcţionează două cadrane. „Sistemul 1 care operează automat şi rapid, cu efort redus sau nul şi Sistemul 2 care acordă atenţia necesară activităţilor mintale solicitante, printre care se numără calculele complicate şi raţiunea care face alegeri şi decide la ce să ne gândim şi ce să facem.”⁵

Lejeritatea cognitivă, iluziile de memorie, iluziile de adevăr sunt asociate Sistemului 1. Acesta are o abordare asupra realităţii caracterizată ca neglijent intuitivă.

Oamenii fac comutarea în  Sistemul 2, într-un mod mai angajat şi mai analitic, atunci când este solicitată „încordarea cognitivă”. Popular, când fac un efort.

La o adunare simplă, până aici, rezultă că realitatea este – vorba filmului Vantage Point (2008) – foarte personală, individuală, complexă (prelucrată în Sistemul 2) şi, în acelaşi timp, poate fi „flexibilă” şi determinată de grupul căruia îi aparţinem⁶ – cultural, profesional, situaţional, afectiv, emoţional. Detaliile identităţii individuale se risipesc în tendinţa (care aparţine Sistemului 1) de a construi, din confort şi/sau interes, pentru ceilalţi, „impresii” care sunt în consonanţă cu cele ale grupului /„mulţimii.”

 

Instinctul negativităţii⁷

Statisticile funcţionează ca o „terapie” care ne alimentează permanent instinctul de supravieţuire. Reacţionăm neglijent intuitiv în Sistemul 1. Evident, graficele care ne sunt prezentate în media sunt aproape în totalitate descurajante, prezintă degradarea şi înrăutăţirea vieţii noastre cotidiene. O informaţie dacă nu e negativă nu e ştire. Nu atrage atenţia. De aceea veştile proaste circulă mai repede. Doar atunci când comutăm în Sistemul 2 ne amintim că informaţia e întotdeauna selectivă, că informaţiile pozitive sunt peste tot fără să ajungă la noi şi că, de fapt, ar trebui să gândim despre ceva, nu să simţim. Rezultatul întreţinerii permanente a „instinctului negativităţii”: consolidarea prejudecăţilor (formate în acţiunea Sistemului 1), pierderea speranţei, a încrederii – în progres, în experţi, în părerea celuilalt, în soluţii raţionale.

Dacă adăugăm alte câteva „instincte” – instinctul generalizării, instinctul perspectivei unice, instinctul ţapului ispăşitor, instinctul destinului – pe care le regăsim în funcţionarea cu succes a Sistemului 1 (popular, lenea de a gândi), vom constata că ideile simple sunt întotdeauna atractive, că „activiştii” sunt mai interesanţi decât nişte experţi plicticoşi sau că „vinovaţii fără vină”⁸ sunt primele ţinte în „vânătoarea de vrăjitoare” pentru „rezolvarea” problemei.

 

Succesul

Dacă mai aveţi răbdare să citiţi ultima parte a acestui text, vă rog, să o faceţi reflectând la exemplele de filtru (dacă vreţi, analiză, judecată) al comportamentului personal pe care le-am sugerat mai sus.

Pe de o parte, poate sunteţi în siajul unui trend care nu vă convinge 100%, dar nici vă deranjează (interesele, confortul psihologic) într-atât încât să începeţi să gândiţi out of the box în raport cu direcţia mulţimii. Şi, oricum, pare interesant, să vedem care mai sunt tendinţele…

Pe de altă parte, bruma de gândire critică, pe care fiecare pretinde că o are, vă îndeamnă să reflectaţi mai serios asupra „situaţiei.”

În acest moment, în cultura educaţională mondială funcţionează două modele contrastante: sistemul educaţional al SUA şi sistemul de învăţământ finlandez.

Adam Grant, în cartea Potenţial ascuns⁹, explică: „În psihologia organizaţională, cultura are trei elemente: practicile, valorile şi premisele implicite. Practicile sunt rutinele zilnice care reflectă şi întăresc valorile. Valorile sunt principii comun acceptate despre ce este important şi dezirabil (…). Premisele implicite sunt convingeri profunde despre cum funcţionează lumea, Premisele noastre ne modelează valorile, care la rândul lor ne determină practicile.”

În rezumat, mai departe, autorul afirmă că sistemul educaţional al SUA este construit în jurul unei culturi de tipul „învingătorul ia totul.” Rezultatul: performanţa şi excelenţa sunt stimulate, încurajate, răsplătite cu atenţie şi suport permanent. Dacă nu ai câştigat la loteria inteligenţei sau a bogăţiei, s-ar putea să beneficiezi doar de legea „Niciun copil lăsat în urmă”. Planul din 2001 e departe de a fi reuşit. La testele PISA elevii americani nu se află între primii 20.

La polul opus, în educaţia din Finlanda s-a creat o cultură a şanselor pentru toţi. Premisa 1: inteligenţa are multe forme (vezi H. Gardner, Inteligenţe multilple, 2015) şi fiecare copil are potenţialul de a excela. Premisa 2: Succesul nu este rezervat doar celor înzestraţi şi talentaţi. Prin urmare, şcoala finlandeză se concentrează pe dezvoltarea intereselor individuale ale fiecărui elev, nu doar pe promovarea succesului acestora. Mai mult, didactica finlandeză pleacă de la ideea că „treaba unui copil este să se joace” şi apoi, „cititul este abilitatea de bază pentru toate materiile” Rezultatul: între 2000 şi 2006 Finlanda s-a situat pe primul loc la testele PISA. Apoi, a rămas în primii 10. Altfel, codul social scandinav pune pe primul loc enunţul „Nu te crede special”.

În final, vă rog, definiţi singuri SUCCESUL!

     

      1. H.C. Andersen, Hainele cele noi ale împăratului, 1837

      1. https://destepti.ro/paradoxul-abilene-sau-ignoranta-pluralista-cel-mai-mare-dusman-in-luarea-deciziilor/

      1. Gustave le Bon, Psihologia mulţimilor, 1895

      1. https://illusionsindex.org/ir/75-mueller-lyer

      1. Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă, 2011

      1. Adam D. Barnhart despre Erving Goffman: Prezentarea sinelui în viața de zi cu zi, https://web.pdx.edu/~tothm/theory/Presentation%20of%20Self.htm

      1. Hans Rosling, Factfulness. Zece motive pentru care interpretăm greşit lumea şi de ce lucrurile stau mai bine decât crezi, 2018

      1. Florian Pittiş, Vinovaţii fără vină, https://lyricstranslate.com/ro/pas%C4%83rea-colibri-vinova%C5%A3ii-f%C4%83r%C4%83-vin%C4%83-lyrics.html-0

      1. Adam Grant, Potenţial ascuns, 2024

    Comments are closed.