Un copil care adoră să citească are, de regulă, părinți care au știut să-i insufle această pasiune. Pentru că beneficiile cititului sunt cunoscute și atestate de numeroase studii, este normal să ne dorim copii care să privească lectura ca pe o activitate foarte plăcută și omniprezentă în viața lor. Din fericire, educarea unui copil căruia îi place să citească este chiar distractivă, relativ ușoară și plină de recompense.

Porunca “pune mâna și citește”, rostită autoritar când copilul ajunge în clasele primare, este probabil cea mai ineficientă metodă de a-ți stimula copilul să citească. “Igiena minții” se învață devreme, încă din primele luni de viață, de aceea este important să începeți familiarizarea celui mic cu lumea fascinantă a cărților. Nytimes.com ne împărtășește strategia în câțiva pași simpli și conciși!

Reapropiați-vă de cărți

Dacă lectura a devenit un obicei aflat pe cale de dispariție în viața voastră, venirea pe lume a unui copil vă poate mobiliza să reluați această activitate. Rezervați-vă un răgaz zilnic pentru citit, explorați nenumăratele opțiuni de titluri noi apărute pe piață și pregătiți biblioteca pentru un viitor de lectură în familie. Dacă vreți să creșteți un copil care adoră să citească, asigurați-vă că sunteți un părinte care adoră să citească.

Înarmați-vă cu multe cărți pentru bebeluși

Mulți părinți cred că trebuie să aștepte până când copilul înțelege perfect ceea ce i se citește pentru a cumpăra cărți pentru el, însă în realitate bebelușul poate culege primele beneficii ale cărților de dinainte să înceapă diversificarea.

  • Citiți cu voce tare, zilnic, orice carte. În primele luni de viață, nu contează ce îi citiți celui mic, ci pur și simplu să o faceți. Importante sunt tonul vocii, cadența textului și cuvintele în sine. Cercetătorii au demonstrat că numărul cuvintelor la care este expus un bebeluș are un impact direct asupra dezvoltării limbajului și a dicției. Același lucru nu se poate realiza prin aprinderea televizorului sau pornirea unui audiobook, este necesară prezența cât mai vie a părintelui.
  • Apelați la simțuri. Cărțile pentru bebeluși sunt grozave, deoarece îi învață pe cei mici că cititul este distractiv și angrenează mai multe simțuri – felul în care se simte când dați pagina, mirosul tiparului, culorile frumoase ale ilustrațiilor, toate contribuie la o stare de bine resimțită de copil. Cărțile texturizate sunt excelente pentru experiența tactilă a bebelușului.
  • Nu vă descurajați. Mențineți contactul vizual cu copilul, însă nu vă așteptați la anumite reacții specific de la cel mic. Poate părea că bebelușul vă ignoră, însă el este cu siguranță absorbit de experiență. Pattern-urile, rutina, atenția și alte obișnuinte legate de accesarea cărților se vor fixa pentru întreaga viață.
  • Stimulați și simulați reacțiile. Bebelușii vor scoate anumite sunete, ca răspuns la cititul cu voce tare al părinților. Dacă cel mic încearcă să imite un animal din poveste, reacționați prin aplauze, încurajări sau imitarea acestui sunet.

Citiți și ziua, nu doar înainte de culcare

Cititul înainte de culcare face parte din rutina somnului pentru mulți copii, fiind o cale excelentă de relaxare și inducere a stării propice pentru odihnă. Adoptați acest obicei în familie cu toata încrederea, întrucât ajută și la obișnuirea celor mici cu efectele benefice ale lecturii. Însă asigurați-vă că cititul nu se rezumă doar la pregătirea de culcare!

Citiți cu copilul și în timpul zilei, în momentele în care este benefică o pauză de la joaca activă. Asigurați-vă că aveți la îndemână o carte pentru liniștire și concentrare, mai exact pentru un răgaz binevenit atât pentru părinte, cât și pentru copil.

Împărtășiți gusturi și impresii

Amintiți-vă care erau cărțile preferate în copilărie și propuneți-le copilului spre lectură. Cei mici adoră să imite comportamentul părinților și testează cu entuziasm orice fel de activitate încercată odinioară de adulții dragi sufletului lor. În același timp, respectați gusturile copilului și chiar încurajați-l să-și aleagă singur lecturile, stimulându-l să împărtașească gânduri și impresii.

Respectați cu răbdare ritmul copilului

Cu cât cititul împreună cu copilul este mai satisfăcător de ambele părți, cu atât copilul va asocial lectura cu plăcere și recompensă. Lăsați-l pe cel mic să dea singur paginile, să controleze ritmul lecturii și să zăbovească atât cât își dorește asupra unor pasaje din poveste. Nu vă manifestați iritarea dacă vă întrerupe când citiți – acesta este un semn că este cu adevărat angajat în activitate.

Alegeți titluri cât mai diverse

Nu vă temeți să expuneți copilul unor subiecte mai puțin familiare copiilor, dimpotrivă. Toate lucrările din domenii precum istoria, arta, geografia, viața diverselor culturi, pot conține informații care să fascineze copilul și să-i alimenteze curiozitatea de a cunoaște.

Cititul acasă trebuie să fie distractiv, relaxant, inspirațional și optional. Un copil care adoră cititul nu este niciodată forțat să o facă, ci introdus în lumea fascinantă a cărților cu blândețe și prin puterea propriului exemplu.

Citește și:

Provocarea lecturii: tehnici prin care îi facem pe copii să citească (download)

Cum să le citiți copiilor ca să devină adulți de succes

Comments are closed.