Într-o lume ideală, relația părinte-copil este una armonioasă, bazată pe o comunicare perfectă. În realitate, neînțelegerile, certurile și sincopele în comunicare sunt inevitabile și produc rupturi în legătura cu copilul. Nerezolvată, această situație poate să producă daune permanente, cu efecte toxice de ambele părți.
“Nu mă mai înțeleg deloc cu fiul/fiica mea” sau “Pare că și-a făcut un scop din a mă scoate din sărite”. Iată doar două afirmații pe care părinții ajung să le facă, ajunși într-un impas în relația cu copiii lor. Acest fenomen poartă numele de ruptură și este reversibil printr-un proces de reconectare.
Daniel Siegel, profesor de psihiatrie și Mary Hartzell, expert în educație cu o carieră de peste 40 de ani, ne oferă soluții avizate pentru repararea relației cu copilul, în cartea lor de referință în domeniu – „Parentaj sensibil și inteligent”.
Studiu de caz
Un exemplu de conflict părinte-copil este o scenă surprinsă într-o dimineață, la micul-dejun. Mama i-a pregătit masa băiețelului său și l-a chemat să mănânce înainte să plece la școală. Cel mic refuza să vină în bucătărie, trântea și bufnea, nu-și mai făcea patul ca înainte și lăsa o dezordine groaznică în urma lui. Avea această conduită de o lună încoace și părea că atitudinea lui rebelă devenea tot mai greu de stăpânit.
Cu mare dificultate, mama l-a dus la masă pe fiul ei, obligându-l să-și mănânce omleta. Cel mic a privi-o furios și, cu o mișcare bruscă, a dărâmat farfuria de pe masă. Mama, consternată, l-a ridicat agresiv de un braț și l-a trimis în camera lui, pedepsindu-l să nu mai iasă de acolo până la ora cinei. Ce nu știa femeia era că băiețelul suferea cumplit din cauza faptului că tatăl lui acceptase un loc de muncă în străinatate în urmă cu o lună, nu înțelegea cum a putut să-l părăsească, iar lipsa lui era mai mult decât putea suporta.
Teama de abandon a mamei, resimțită inconștient, a determinat-o să reacționeze violent față de fiul ei. Izolându-l în camera lui, nu a reușit altceva decât să-l facă să se simtă și mai puțin iubit. Mai jos, cei doi specialiști ne explică modul în care ar fi trebuit mama să gestioneze ruptura din relația cu băiatul ei.
Cum să vă regăsiți echilibrului emoțional
Primul pas în stabilirea unui echilibru în relația cu copilul trebuie să fie făcut de părinte. Chiar dacă reparația este un proces interactiv, totul pleacă de la echilibrarea nervoasă a părintelui, deoarece este foarte dificil pentru un copil să inițieze reluarea legăturii cu un părinte furios sau care manifestă un comportament înspăimântător.
Unii părinți își pot dori pur și simplu să treacă odată peste, dispozițiile lor și interacțiunile neplăcute să meargă mai departe de parcă ruptura nu s-a produs niciodată. Această atitudine nu face altceva decât să accentueze distanțarea. Copilul este supus, astfel, unor experiențe emoționale toxice, care îi afectează nu doar capacitatea de relaționa pozitiv cu părintele, ci și dezvoltarea psiho-emoțională în general.
Așadar, nu încercați să vă conectați cu copilul și nu îl atingeți cât încă resimțiți stări negative de furie și frustrare. În această dispoziție psihică, puteți face și spune lucruri pe care le veți regreta mai târziu.
Cum puteți ajunge la un echilibru emoțional pentru a începe procesul de reparației?
- gândiți-vă la factorii care au declanșat conflictul și distanțați-vă de el, fizic și mental, prin diverse tehnici de relaxare: exerciții de respirație, părăsirea mediului fizic stresant, evadare din rutină etc.
- identificați acele date din istoricul personal care v-ar fi putut determina să reacționați negative față de copil (o experiență din copilărie, un complex personal, o traumă etc.). Este important să vă descoperiți și să vă acceptați aceste lacune personale, astfel încât să vă puteți controla pe viitor reacțiile și comportamentele.
- priviți situația din perspectiva copilului. Cum vă imaginați că a experimentat el această ruptură? Ce a înțeles sau a simțit el? Ce altă suferință ascunsă ar putea avea și nu v-a vorbit despre ea? Nu cumva furia pe care o resimțiți față de propria persoană a fost proiectată către copil și comportamentul lui fără să realizați conștient acest lucru?
- reflectați asupra problemelor reziduale care v-ar putea determina un anumit comportament și gândiți-vă la cât de vulnerabil este un copil, lipsit de experiența și maturitatea noastră. Veți constata că prin, simplul act de a privi situația prin ochii lui, veți înțelege că nu s-a comportat astfel din răutate sau rea-voință, ci dintr-o nevoie neîmplinită.
Cum să inițiați reparația
Acum că v-ați concentrat atât asupra propriei experiențe, cât și pe cea a copilului, puteți iniția procesul de reparație interactivă.
Simpla poziționare în același spațiu cu copilul este un prim pas. Copiii mici își doresc, de obicei, să fie cât mai aproape de părinte, pe când cei mai mari pot fi deranjați de o prea mare proximitate, așa că cel mai bine este să păstrați o mică distanță până să vă permită să pătrundă în cercul lor intim.
Chiar dacă observați o rezistență manifestată de copil, este important să faceți o încercare neintruzivă și empatică de a începe procesul de reparație.
Momentul ales este și el important. Dacă vă simțiți respins, retrageți-vă și încercați din nou după un mic răgaz. Copilul își dorește și el să aibă o relație caldă și pozitivă cu dumneavoastră.
Puteți aborda împăcarea într-o manieră neutră, printr-o simplă invitație la dialog de tipul:
“A fost greu pentru amândoi să ne certăm așa. Îmi doresc cu adevărat să ne simțim bine împreună din nou. Hai să discutăm despre asta”.
Odată ce v-ați declarat intențiile de reconectare și ați ajutat copilul să empatizeze, îi puteți asculta punctul de vedere fără să-l judecați sau să-l interogați excesiv. Demonstrați deschidere către punctele lui de vedere, ascultați activ ce vă spune și ajutați-l să se simtă înțeles.
Explicați copilului că și dumneavoastră ați greșit, că acest lucru este omenesc, că vă mai pierdeți cumpătul, însă faceți eforturi permanente să nu mai repetați erorile.
În cazul copiilor mai mici, această fază a reparației se poate realiza printr-o comunicare nonverbală, de vreme ce nu au capacitatea de a comunica și procesa foarte clar ce li s-a întâmplat. Apelați la povești, jocuri cu păpuși sau desen, pentru a transmite același mesaj important copilului: sunt lângă tine, te înțeleg, te iubesc indiferent de comportamentul tău, și oamenii mari greșesc, întotdeauna vom găsi soluții să fim o echipă.
