În foarte multe situații, în școala Aletheea acționăm folosind conceptul de “team teaching”. Exemple: clasele pregătitoare, a II-a și a IV-a – unde avem un grup numeros de elevi, cu doi profesori pentru învățământ primar; toate clasele de primar și de gimnaziu, la limba engleză, lucrează cu doi profesori – unul român și unul nativ; clasele de gimnaziu au doi diriginți etc.

Team Teaching este un mod de lucru colaborativ care se bazează pe încredere, comunicare, consecvență, organizare, flexibilitate, respect, sprijin reciproc și care presupune:

  • planificarea în echipă a activităților de învățare din cadrul Întâlnirilor de dimineață și din cadrul orelor de predare sau de consolidare;
  • organizarea predării individual sau împreună, acordând atenție sistematizării și continuității în învățare;
  • discuții despre parcursul educativ al fiecărui copil din clasă și stabilirea de măsuri în funcție de nevoi;
  • verificarea în echipă a caietelor, a fișelor de lucru și a temelor copiilor (opționale); decizii comune privind activitățile suplimentare propuse copiilor;
  • decizii și muncă în echipă în cadrul proiectelor tematice lunare, dar și în cadrul ieșirilor în afara școlii;
  • însumarea observațiilor zilnice într-un feedback ce se comunică părinților săptămânal/lunar, pe platforma Adservio sau la întâlnirile față în față.

 

Avantajele acestui sistem de lucru sunt următoarele:

  • elevii beneficiază de experiențe personale variate – profesorii au domenii de expertiză diferite: unii pot fi pasionați de comunicare, alții de științe sau de arte etc.
  • elevii beneficiază de stiluri de predare diferite, ceea ce înseamnă o strategie de reducere a rămânerilor în urmă la citit, socotit etc.
  • se acordă mai multă atenție fiecărui elev în parte;
  • copiii au în față un exemplu real de muncă în echipă;
  • comunicarea cu părinții se face în timp real și devine mai eficientă; întâlnirile pot fi mai dese, în funcție de nevoi;
  • fiecare profesor are un timp special destinat pregătirii activităților de învățare – dimineață sau după-amiază metodică, timp în care se întâlnește cu colegii din sector – ceea ce înseamnă creșterea calității activităților de predare – învățare – evaluare.

 

team-teaching

Comments are closed.